Îmbogățirea uraniului ar putea fi principalul subiect de dispută în cadrul negocierilor dintre SUA și Iran, programate pentru vineri în Oman, dar punctul-cheie de dezacord este programul Iranului privind rachetele balistice, pe care SUA dorește să îl adauge pe agenda negocierilor, arată, într-o analiză, jurnaliștii France24.
Autor: news
Drumuri pline de gropi, aglomerație în service-urile auto din toată țara. Cât poate ajunge să coste reparația unei mașini
Un drum cu mașina prin România se poate transforma rapid într-o cursă cu obstacole. După episoadele de iarnă, gropile și-au făcut apariția parcă mai mult ca niciodată. Chiar dacă încearcă să le evite, de multe ori, șoferii ajung cu mașina la service-uri și vulcanizări pentru reparații. Sumele pornesc de la 100 de lei, însă pot… Continuă lectura Drumuri pline de gropi, aglomerație în service-urile auto din toată țara. Cât poate ajunge să coste reparația unei mașini
Românul care a descoperit cel mai lung șarpe din lume, intrat în Cartea recordurilor: Succesul niciodată nu este al unui singur om
Un explorator român, Radu Frențiu a găsit cel mai lung șarpe sălbatic din lume, pe o insulă din arhipelagul indonezian. Reptila, o femelă piton, are 7,22 metri. Măsurătoarea a fost făcută cu precizie și întregul proces a fost filmat în detaliu pentru a intra în Cartea recordurilor. Reptila cântărește 97 de kilograme. Radu Frențiu a… Continuă lectura Românul care a descoperit cel mai lung șarpe din lume, intrat în Cartea recordurilor: Succesul niciodată nu este al unui singur om
O nouă simulare de război arată cum Rusia și-ar atinge „majoritatea obiectivelor” în doar câteva zile, dacă ar invada o țară NATO
O nouă simulare de război în care Rusia ar invada Lituania, invocând o criză umanitară în Kaliningrad, a arătat că Moscova și-ar atinge „majoritatea obiectivelor” în doar câteva zile, în timp ce aliații NATO ar ezita să intervină.
Revizia tehnică periodică în 2026: Când trebuie făcută în funcție de motorizare și ce verificări te feresc de reparații scumpe
Revizia tehnică periodică este esențială pentru siguranța, fiabilitatea și buna funcționare a autovehiculului. Deși nu este sancționată legal precum ITP-ul, respectarea intervalelor recomandate de producător previne defecțiunile majore, menține garanția și asigură funcționarea mașinii în parametri optimi.
Țepe și reguli inventate de șoferi de ridesharing. Cum sunt păcăliți clienții să plătească mai mult
Aplicațiile de ridesharing au devenit parte din viața de zi cu zi în marile orașe, însă odată cu explozia numărului de șoferi au apărut și practici tot mai agresive față de clienți. Unii pasageri ajung să plătească mai mult decât prețul afișat în aplicație, după ce li se cer bani suplimentari pentru reguli care, în… Continuă lectura Țepe și reguli inventate de șoferi de ridesharing. Cum sunt păcăliți clienții să plătească mai mult
Miza ascunsă care l-a determinat pe Donald Trump să renunțe la restricțiile nucleare. Explicațiile specialiștilor
Statele Unite doresc să-și mărească semnificativ arsenalul nuclear pentru că principalul lor rival, China, face deja acest lucru, motiv pentru care Washingtonul nu vrea să adere la niciun tratat de limitare a armamentului, au declarat experți pentru RBC Ukraine. Mai mult, Beijingul va fi principalul motor al producției de arme nucleare în rândul marilor puteri,… Continuă lectura Miza ascunsă care l-a determinat pe Donald Trump să renunțe la restricțiile nucleare. Explicațiile specialiștilor
Cum își apără UE cablurile submarine de internet din Marea Baltică și Marea Mediterană: Investiții de 347 de milioane de euro
Confruntată cu riscuri din ce în ce mai mari la adresa cablurilor de date submarine, care transportă 99% din traficul de internet intercontinental, şi sunt esenţiale pentru viaţa modernă şi economia europeană, Comisia Europeană a introdus joi un nou set de instrumente pentru securitatea cablurilor, care cuprinde măsuri de atenuare a riscurilor, precum şi o… Continuă lectura Cum își apără UE cablurile submarine de internet din Marea Baltică și Marea Mediterană: Investiții de 347 de milioane de euro
Un fost spion al MI6 susține că Epstein a fost „recrutat de crima organizată rusă” și că avea „informații compromițătoare” despre Trump
Christopher Steele, un fost spion al biroului pentru Rusia din cadrul serviciului britanic de informații MI6, a declarat pentru LBC că este „destul de probabil” ca Jeffrey Epstein să fi deținut informații compromițătoare despre președintele american Donald Trump. El a avansat ipoteza că infractorul sexual Epstein ar fi fost „recrutat de crima organizată rusă”, iar… Continuă lectura Un fost spion al MI6 susține că Epstein a fost „recrutat de crima organizată rusă” și că avea „informații compromițătoare” despre Trump
Algeria a cumpărat avioane de luptă Su-57E din Rusia, iar acum se așteaptă la represalii din partea SUA. Washingtonul: „E inacceptabil”
În octombrie, comenzile de producție emise de conglomeratul rus Rostec și divulgate de colectivul de hackeri Black Mirror au confirmat că Algeria a comandat douăsprezece avioane de luptă Su-57E „Felon” și paisprezece bombardiere tactice Su-34 „Fullback” de la Suhoi.