Un convoi umanitar a pornit în timpul nopții spre orașul Oleşki, din sudul Ucrainei, aflat sub controlul Rusiei. Transportă în special alimente și …
Autor: news
Un important aeroport european se va închide pe toată durata lunii, zborurile fiind suspendate. Zborurile se mută la alt aeroport, dar niciunul spre România
Aeroportul din Napoli rămâne închis toată luna, pentru refacerea completă a pistei. Investiția totală este de 30 de milioane de euro. Vor lucra 500 de oameni, fără oprire, șapte zile din șapte. Aeroportul din Salerno, Costa d’Amalfi e del Cilento, preia aproximativ o treime din traficul de la Napoli. Niciun zbor înspre România nu se… Continuă lectura Un important aeroport european se va închide pe toată durata lunii, zborurile fiind suspendate. Zborurile se mută la alt aeroport, dar niciunul spre România
Cât ar putea pierde economia românească din cauza amânării rectificării bugetare (analiză)
Întârzierea rectificării bugetare ar putea costa economia României între 10 și 15 milioane de lei pe zi, echivalentul a până la 450 de milioane de lei lunar, din cauza plăților restante ale statului către companii și a cheltuielilor suplimentare cu dobânzile și penalitățile, a avertizat compania de consultanță Frames într-o analiză publicată joi.
Ce se întâmplă în organism după doar 30 de minute de saună. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor despre sistemul imunitar
O singură ședință de saună, de numai 30 de minute, poate produce modificări rapide ale sistemului imunitar, potrivit unui studiu realizat de cercetători finlandezi.
Cum a ajuns „croaziera fără sfârșit” să se încheie brusc într-un port din Cambodgia. „Eu sunt personajul negativ din această poveste”
După doi ani furtunoși pe mare, proprietarul companiei care a organizat o croazieră „fără sfârșit” avea un plan săptămâna trecută pentru a menține finanțele navei pe linia de plutire. Săptămâna aceasta, însă, compania le-a cerut pasagerilor aflați la bord să părăsească nava în termen de câteva ore, relatează Business Insider.
Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului
Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională.
Cele cinci aspecte care pot influența un acord de pace în Ucraina. Ce șanse există pentru încheierea războiului
Activitatea diplomatică se intensifică din nou în încercarea de a ajunge la un armistițiu și, în cele din urmă, la un acord de pace între Rusia și Ucraina, în contextul în care cele două țări se pregătesc pentru o nouă iarnă de lupte. Sub presiunea președintelui american Donald Trump, Kievul și Moscova pregătesc trimiterea unor… Continuă lectura Cele cinci aspecte care pot influența un acord de pace în Ucraina. Ce șanse există pentru încheierea războiului
Câte analize gratuite poți face cu un singur bilet de trimitere. Cât de des le poate recomanda medicul
Formularul pentru investigații paraclinice are un număr unic de teste, însă numărul rubricilor nu reprezintă un set acordat automat fiecărui pacient. Medicul stabilește ce examinări sunt necesare, iar decontarea depinde de condițiile aplicabile acestora.
Ți-au apărut fisuri în pereți după renovările vecinului? Cine plătește reparațiile și când poți cere despăgubiri
Proprietarii care constată fisuri în pereți sau alte deteriorări ale locuinței după lucrările de renovare din apartamentul vecin pot solicita despăgubiri, dacă dovedesc că pagubele au fost provocate de intervențiile respective. În ce condiții pot fi recuperate costurile reparațiilor.
Unde poți arunca mobila veche și deșeurile voluminoase. Ce greșeală îți poate aduce o amendă de până la 45.000 de lei
Mobila veche, saltelele și alte deșeuri voluminoase nu pot fi abandonate la întâmplare pe domeniul public sau în spațiile comune ale blocurilor.Legislația stabilește proceduri clare pentru predarea acestora, dar și sancțiuni care pot ajunge la 45.000 de lei pentru persoanele fizice.