O judecătoare din Chișinău, condamnată pentru o decizie ilegală în favoarea lui Veaceslav Platon

O magistrată din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost condamnată pentru pronunțarea unei hotărâri ilegale în interesul fugarului Veceslav Platon. Totuși, aceasta a fost eliberată din sala de judecată din cauza expirării termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală.

Premierul Munteanu anunță „dezghețarea” relațiilor cu FMI

După două săptămâni de negocieri, Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional au ajuns la un acord privind un nou program de cooperare pentru următorii trei ani. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței Guvernului. Misiunea Fondului Monetar Internațional s-a aflat la Chișinău,

Tinere din R. Moldova, exploatate sexual în Atena. O femeie din Cantemir, condamnată la ani grei de închisoare

O femeie de 50 de ani din raionul Cantemir, membră a unei grupări criminale internaționale specializate în trafic de persoane și exploatare sexuală, a fost condamnată la 16 ani de închisoare. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și trimis în judecată încă din 2020.

Schimbul valutar cu probleme al unui deputat PAS

Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), casa de schimb valutar (CSV) Eromed-Lux SRL a fost sancționată în luna […] The post Schimbul valutar cu probleme al unui deputat PAS appeared first on Rise Moldova.

Petrece ultima săptămână din această primăvară la film! Patru producții cinematografice care vor fi lansate pe 28 mai și 4 iunie

Hai la film! În următoarele două săptămâni, la cinematografele Cineplex din Chișinău, urmează să aibă loc patru premiere, așa că te îndemnăm să nu le ratezi. În acest articol îți spunem care sunt acestea, astfel încât să reușești să cumperi bilete, în cazul în care ți-a atras atenția una dintre ele. Producțiile cinematografice vor fi… Continuă lectura Petrece ultima săptămână din această primăvară la film! Patru producții cinematografice care vor fi lansate pe 28 mai și 4 iunie

10.000 de euro pentru cele mai bune proiecte care promovează patrimoniul cultural evreiesc. Până când te poți înscrie la concurs

A fost lansată prima ediție a Premiului Simone Veil pentru patrimoniul cultural evreiesc european – o nouă oportunitate pentru proiectele culturale, educaționale și comunitare din țările participante la Programul „Europa Creativă”, inclusiv din Republica Moldova. Inițiativa reflectă angajamentul Uniunii Europene de a proteja diversitatea culturală, de a combate discriminarea și antisemitismul și de a încuraja… Continuă lectura 10.000 de euro pentru cele mai bune proiecte care promovează patrimoniul cultural evreiesc. Până când te poți înscrie la concurs

11 organizații cer ca infracțiunile de tortură să rămână în competența PCCOCS. Cum motivează

Unsprezece organizații pentru drepturile omului au adresat Parlamentului, Procuraturii Generale, Ministerului Justiției și altor autorități un apel public prin care cer păstrarea competenței exclusive a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în urmărirea penală a infracțiunilor de tortură. Solicitarea a fost

FOTO // Alertă NATO pe flancul estic: trupe speciale și NAVY SEALs, mobilizate într-un scenariu de război

NATO a desfășurat un amplu exercițiu militar pe flancul estic al Alianței, în cadrul căruia au fost simulate primele ore după un atac asupra unui stat aliat. Aproximativ 3.000 de militari din cadrul Forțelor Speciale participă la antrenamente desfășurate de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, inclusiv în zona Mării Negre, scrie Digi24.RO.