Șase persoane au fost reținute într-un dosar de escrocherie, insolvabilitate intenționată și spălare de bani în domeniul construcțiilor. Potrivit Procuraturii Generale, suspecții ar fi încasat peste 25 de milioane de lei de la cumpărătorii unor apartamente din sectorul Botanica al capitalei, fără a-și onora obligațiile contractuale, transmite IPN. Procurorii menționează că începând cu anul 2019,… Continuă lectura Șase persoane reținute într-un dosar de escrocherie imobiliară cu un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei
Categorie: Politic
Ministrul de Interne, Marian Neacșu prima întâlnire cu sindicatele. Ce se întâmplă cu plata orelor suplimentare
Ministrul Afacerilor Interne Marian Neacșu s-a întâlnit, joi, pentru prima dată cu liderii sindicatelor și ai organizațiilor profesionale din sistem. Protejarea drepturilor angajaților, reducerea deficitului de personal și creșterea încrederii cetățenilor în MAI se numără printre prioritățile anunțate de vicepremierul PSD.
The Atlantic: Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit
Principalul strateg militar al Statelor Unite, Brett Sylvia, a fost destituit, într-o remaniere surpriză, informează miercuri revista The Atlantic, în contextul în care preşedintele american Donald Trump pare să se pregătească să reia atacurile împotriva Iranului, relatează joi agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Generalul-locotenent Brett Sylvia a fost demis săptămâna aceasta din toate… Continuă lectura The Atlantic: Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit
De ce vrea Trump excluderea din alegeri a unei candidate democrate pentru Senatul SUA. Controversa „Sullivan”
Preşedintele american Donald Trump a cerut descalificarea din alegeri a democratei Mary Peltola, care candidează la un mandat în Senat în Alaska, în urma unor dezvăluiri ale cotidianului The New York Times (NYT), potrivit cărora campania sa a determinat un bărbat cu acelaşi nume ca al senatorului republican în exerciţiu, Dan Sullivan, să candideze pentru… Continuă lectura De ce vrea Trump excluderea din alegeri a unei candidate democrate pentru Senatul SUA. Controversa „Sullivan”
(video) „Pentru ce avem Guvern și ANRE? Să ajute cetățenii, nu să-i înglodeze și mai tare, în plină iarnă”. Burduja cere explicații pentru scumpirea carburanților și a curentului
Deputatul PSRM Petru Burduja a cerut audierea prim-ministrului și a directorului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în Parlament, pentru a oferi explicații privind creșterea prețurilor la carburanți și impactul acesteia asupra populației. Acesta a întrebat, în cadru ședinței plenare din 29 octombrie, ce soluții are Guvernul pentru a-i proteja pe cetățeni de scumpirile… Continuă lectura (video) „Pentru ce avem Guvern și ANRE? Să ajute cetățenii, nu să-i înglodeze și mai tare, în plină iarnă”. Burduja cere explicații pentru scumpirea carburanților și a curentului
Iulian Chifu: În prezent are loc o redesenare a arhitecturii de securitate a Europei
Arhitectura de securitate a Europei se află într-un proces de transformare, în care statele europene vor trebui să preia o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, pe fondul reducerii implicării americane în cadrul NATO. Declarația aparține expertului din România, Iulian Chifu, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Avertizare Timpurie, și a fost făcută în… Continuă lectura Iulian Chifu: În prezent are loc o redesenare a arhitecturii de securitate a Europei
Președinta Băncii Centrale Europene a demisionat și se va retrage din funcție în luna februarie
Potrivit unui comunicat al Băncii Centrale Europene publicat joi, președinta Christine Lagarde a demisionat și se va retrage din funcție în luna februarie a anului viitor, scrie Mediafax. „Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și președintele Consiliului European, António Costa, că se va retrage din funcție la 7 februarie 2027”,… Continuă lectura Președinta Băncii Centrale Europene a demisionat și se va retrage din funcție în luna februarie
Doi angajați vamali au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Prejudiciul depășește 1,5 milioane de lei
Doi angajați ai Serviciului Vamal au fost trimiși în judecată în trei cauze penale, fiind acuzați că ar fi permis vămuirea ilegală a unor automobile, deși nu erau întrunite condițiile prevăzute de lege. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acțiunile ar fi provocat bugetului de stat un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei. Conform probelor administrate de… Continuă lectura Doi angajați vamali au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Prejudiciul depășește 1,5 milioane de lei
Trei persoane, reținute într-un dosar de escrocherie online. Au fost ridicați aproape 32.000 de dolari
Ofițerii Direcției de combatere a criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, documentează activitat…