În vârstă de aproape 37 de ani, Dominik Paris a revenit pe prima treaptă a podiumului după un an, cu o cursă perfectă, în care a dominat pista Olympiabakken. Italianul a încheiat cu timpul de 1:45.37, fiind excelent în special pe sectorul final. El l-a devansat pe campionul olimpic Franjo von Allmen (Elveția), care a… Continuă lectura Dominik Paris obține al 25-lea succes în Cupa Mondială de schi alpin, la coborârea de la Kvitfjell. Al doilea schior din istorie la numărul de victorii în proba de coborâre
Categorie: Politic
Cu ce ieșim din CSI? Dacă nu intram, eram în UE?
Era decembrie 1991. Republica Moldova avea 3 luni și câteva zile de la declararea independenței. URSS avea încă vreo 3 zile până să moară definitiv, dar noi deja intram în CSI. Nu ne-a întrebat nimeni, nu s-a făcut referendum. Dar, chiar de se făcea, nu știu care ar fi fost rezultatul, căci la acel moment,…
(video) Chicu și-a făcut rezerve de apă, când a aflat de poluarea Nistrului: „Nu multe, vasele încă erau pline cu vin”
Fostul premier și actualul deputat Ion Chicu a declarat că și-a făcut rezerve de apă atunci când au apărut informații privind posibila poluare a râului Nistru, însă nu în cantități mari, deoarece unele recipiente din gospodărie „erau pline cu vine”. Declarațiile au fost făcute pentru realitatea.
Orientul în flăcări: Teheranul sub asediu israelian, în timp ce rachetele iraniene cu rază record au atacat o bază SUA-UK
Mihai Isac // Războiul pentru adevăr pe Nistru ori cum Rusia instrumentalizează poluarea împotriva R. Moldova
Înainte de orice, este important să separăm faptul real de războiul informațional construit în jurul lui. Pe fond, a existat o criză reală, și anume după atacul rusesc din 7 martie asupra complexului hidroenergetic de la Novodnistrovsk, autoritățile din R. Moldova au instituit stare de alertă de mediu pe bazinul Nistrului, invocând o undă continuă… Continuă lectura Mihai Isac // Războiul pentru adevăr pe Nistru ori cum Rusia instrumentalizează poluarea împotriva R. Moldova
Șase obiceiuri pe care un cercetător în neuroștiințe cu 20 de ani de experiență le-a eliminat din viața sa pentru un creier mai puternic
Alex Korb, cercetător în neuroștiințe, spune că nu este nevoie să îți optimizezi fiecare minut al zilei pentru a-ți întări creierul. Chiar și mici schimbări de abordare pot îmbunătăți concentrarea, calmul și rezistența la epuizare, notează CNBC. Creier sănătos: nu ignora anxietatea Korb nu tratează anxietatea ca pe un defect. El o vede ca pe… Continuă lectura Șase obiceiuri pe care un cercetător în neuroștiințe cu 20 de ani de experiență le-a eliminat din viața sa pentru un creier mai puternic
Promovare culturală: autorii din R. Moldova își prezintă operele traduse la Leipzig Book Fair
În perioada 19–22 martie 2026, la Leipzig (Germania), se desfășoară Târgul de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente literare din Europa. Republica Moldova participă în cadrul standului României, unde sunt organizate o serie de evenimente literare și de promovare, informează Ministerul Culturii.
Cea mai mare parte a regiunii Cernigău din Ucraina a rămas fără electricitate după un atac rusesc cu drone
Cea mai mare parte a regiunii Cernigău din nordul Ucrainei a rămas fără curent electric sâmbătă, în urma unui atac cu drone lansat de Rusia, a declarat guvernatorul local Viaceslav Chaus, citat de Reuters.
LIVE TEXT/ Atac rusesc la Zaporijjea: doi oameni au fost uciși, printre răniți se numără și copii. Război în Ucraina, ziua 1487
UPDATE 12:49 Trupele ruse au atacat, în dimineața zilei de 21 martie, orașul Zaporijjea, distrugând o locuință particulară. Potrivit șefului administrației militare regionale, Ivan Fiodorov, atacul a fost lansat cu drone de tip kamikaz. Imaginile publicate arată că mai multe mașini și o casă au fost avariate. În urma atacului, un bărbat și o femeie…
VOX POPULI: Ce ar face moldovenii și ce ar lua cu ei dacă azi Republica Moldova ar intra în UE?
Republica Moldova se află tot mai aproape de integrarea europeană, în contextul în care la 23 iunie 2022 Consiliul European a acordat țării statutul de candidat la Uniunea Europeană, considerat un moment istoric și un pas decisiv pentru parcursul european al statului. Ulterior, la 20 octombrie 2024, în cadrul alegerilor prezidențiale a fost organizat și… Continuă lectura VOX POPULI: Ce ar face moldovenii și ce ar lua cu ei dacă azi Republica Moldova ar intra în UE?