Companiile din Moldova nu se așteaptă la creșteri ale vânzărilor în ultimele luni ale acestui an

Companiile din Moldova nu se așteaptă la creșteri ale vânzărilor în ultimele luni ale acestui an. Deși situația economică este considerată relativ stabilă, lipsa clienților și a comenzilor continuă să fie principala problemă pentru mediul de afaceri. Economistul Veaceslav Ioniță atrage atenția că șapte din zece întreprinderi care se confruntă cu dificultăți spun că nu… Continuă lectura Companiile din Moldova nu se așteaptă la creșteri ale vânzărilor în ultimele luni ale acestui an

Protest la Oil Terminal. Angajații opresc activitatea timp de două ore

Dacă revendicările nu vor fi soluționate, salariații amenință cu declanșarea grevei generale, pe termen nelimitat, începând din 18 noiembrie. Decizia de protest vine după ce ședința de conciliere din 26 octombrie, la care au participat reprezentanții angajatorului, ai sindicatului și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, s-a încheiat fără un acord privind majorarea salarială. Sindicaliștii… Continuă lectura Protest la Oil Terminal. Angajații opresc activitatea timp de două ore

Publicat
Din categoria Politic

Numărul autorizațiilor de construire a scăzut cu 2,9% în primele nouă luni ale anului 2026

În Republica Moldova au fost eliberate 2 124 de autorizații de construire în perioada ianuarie-septembrie 2026, cu 2,9% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri, 30 octombrie, de Biroul Național de Statistică (BNS). Din total, 1 588 de autorizații au fost eliberate pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 1,9%,… Continuă lectura Numărul autorizațiilor de construire a scăzut cu 2,9% în primele nouă luni ale anului 2026

Halloweenul, sărbătoarea occidentală care precedă Ziua Tuturor Sfinților, nu este la fel de populară și în Republica Moldova

Halloweenul, sărbătoarea occidentală, care precedă Ziua Tuturor Sfinților, și care s-a impus în ultimii ani în tot mai multe țări din lume, nu este la fel de populară și în Republica Moldova. Oamenii pe care i-am întâlnit astăzi în stradă ne-au spus că percep 31 octombrie ca pe o zi obișnuită, și mai puțin ca… Continuă lectura Halloweenul, sărbătoarea occidentală care precedă Ziua Tuturor Sfinților, nu este la fel de populară și în Republica Moldova

Fetița lovită de o mașină la Hîncești, în continuare în stare gravă. Mama: „Așteptăm și ne rugăm să-și revină”

Fetița care a fost lovită de o mașină la Hîncești, pe 21 octombrie, se află în continuare în stare gravă, fiind internată în secția de neurochirurgie. Copila nu și-a revenit încă, iar medicii nu pot estima când se va trezi din starea în care se află, a anunțat mama acesteia prin intermediul Hîncești 24 TV.… Continuă lectura Fetița lovită de o mașină la Hîncești, în continuare în stare gravă. Mama: „Așteptăm și ne rugăm să-și revină”

Roborock aduce trei valuri de reduceri de Black Friday la Altex

Roborock anunță trei valuri de oferte de Black Friday la Altex, în perioada 29 octombrie – 18 noiembrie 2026. Selecția reunește aspiratoare robot pentru aspirarea și spălarea zilnică a podelelor, modele cu stații multifuncționale care automatizează întreținerea de rutină și aspiratoare cu spălare pentru curățarea podelelor și colectarea lichidelor vărsate. Fiecare val pune în prim-plan… Continuă lectura Roborock aduce trei valuri de reduceri de Black Friday la Altex

Publicat
Din categoria Politic

Putin amenință Europa cu un război și avertizează asupra unei posibile escaladări în Marea Baltică

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru un eventual război cu Europa, deși susține că Moscova nu își dorește un asemenea conflict. Totodată, liderul de la Kremlin a avertizat că măsurile europene împotriva flotei maritime rusești din umbră ar putea provoca o escaladare a tensiunilor în Marea Baltică. Declarațiile au fost… Continuă lectura Putin amenință Europa cu un război și avertizează asupra unei posibile escaladări în Marea Baltică

FOTO Un copil de 11 ani a creat portretul lui Brâncuși din mii de piese LEGO, la 150 de ani de la nașterea sculptorului / Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, ascunse în portret

Albert Oprea, un artist de 11 ani din Cluj-Napoca, cunoscut sub numele Brickasso, a realizat un portret al lui Constantin Brâncuși din 18.750 de piese LEGO, relatează Cluj24. Lucrarea, creată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului, ascunde reinterpretări ale operelor sale și miniscene tridimensionale, care pot fi descoperite de aproape.… Continuă lectura FOTO Un copil de 11 ani a creat portretul lui Brâncuși din mii de piese LEGO, la 150 de ani de la nașterea sculptorului / Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, ascunse în portret

Publicat
Din categoria Politic

Termen-limită 6 noiembrie pentru banii din PNRR. Ce probleme trebuie să rezolve România la Bruxelles

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, a explicat vineri că discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene au vizat ultimele două cereri de plată din PNRR. România are de primit bani pentru investiții deja realizate, însă oficialii europeni solicită documente suplimentare pentru a verifica dacă au fost îndeplinite cerințele asumate. Ghigiu s-a aflat miercuri la… Continuă lectura Termen-limită 6 noiembrie pentru banii din PNRR. Ce probleme trebuie să rezolve România la Bruxelles

Publicat
Din categoria Politic