Ministrul Educației și Cercetării a anunțat un plan de aducere a direcțiilor raionale de învățământ în subordinea ministerului pentru a accelera o serie de reforme, ca reorganizarea școlilor. Direcții vizate spun că nu au văzut planul, iar opoziția socialistă l-a criticat încă înainte de lansare.
Categorie: Moldova
Ploi cu descărcări electrice și grindină, prognozate pentru miercuri
Meteorologii anunță că miercuri va ploua pe întreg teritoriul țării. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, iar izolat, în regiunile de centru și sud, va cădea grindină. Cerul va fi însorit spre variabil pe parcursul zilei, iar temperaturile vor fi ridicate, transmite IPN.
Dodon s-a întânit cu Lukașenko în Belarus. Dar cu trădătorul Alexandru Balan?
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a efectuat o vizită de lucru la Minsk, unde a avut o întâlnire cu președintele Aleksandr Lukașenko. După întrevedere, Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că Belarus e o țară care mereu a avut o atitudine foarte prietenoasă față de R. Moldova și moldoveni. Asta în condițiile în care… Continuă lectura Dodon s-a întânit cu Lukașenko în Belarus. Dar cu trădătorul Alexandru Balan?
Rusia intenționează să închidă aproape complet spațiul aerian de deasupra Moscovei pentru aviația civilă
Începând din iunie 2026, zborurile civile vor fi interzise în zona Moscovei la altitudini de până la 5 100 de metri.
Lukașenko îndeamnă Moldova să nu rupă legăturile cu CSI, primindu-l la Minsk pe Dodon
Președintele din R. Belarus, Aleksandr Lukașenko, a îndemnat conducerea politică de la Chișinău să nu rupă legăturile țării cu fostele republici sovietice. Mesajul a fost transmis prin fostul președinte moldovean Igor Dodon, pe care liderul autoritar din Belarus l-a primit marți la Minsk.
Noi sancțiuni impuse de Marea Britanie împotriva Rusiei: rețeaua A7 a lui Șor, pe listă
Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18 sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit Guvernul britanic, măsurile vizează infrastructura financiară folosită de Moscova pentru a eluda sancțiunile internaționale, cum ar fi rețeaua A7, controlată de oligarhul fugar Ilan Șor, transmite IPN.
Noua Lancia Gamma – primele detalii și imagini
Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!Le puteţi şi comenta acolo Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV! Lancia a dezvăluit astăzi primele imagini ale noului Gamma, modelul care marchează un pas cheie în evoluția mărcii. Desenat, proiectat și dezvoltat în Italia, noul Gamma este produs la fabrica Melfi, una dintre cele mai avansate unități de… Continuă lectura Noua Lancia Gamma – primele detalii și imagini
Noul Lancia Gamma – primele detalii și imagini
Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!Le puteţi şi comenta acolo Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV! Lancia a dezvăluit astăzi primele imagini ale noului Gamma, modelul care marchează un pas cheie în evoluția mărcii. Desenat, proiectat și dezvoltat în Italia, noul Gamma este produs la fabrica Melfi, una dintre cele mai avansate unități de… Continuă lectura Noul Lancia Gamma – primele detalii și imagini
Cine sunt profesoarele care au fost premiate la a cincea ediție a concursului „Profesorul Ambasador Digital”
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” (CNIDE), din cadrul UPSC, a marcat, pe data de 22 mai 2026, împlinirea a șapte ani de la inaugurare. În acest context, s-a desfășurat festivitatea de decernare a premiilor în cadrul Concursului Național „Profesorul Ambasador Digital”. The post Cine sunt profesoarele care au fost premiate la… Continuă lectura Cine sunt profesoarele care au fost premiate la a cincea ediție a concursului „Profesorul Ambasador Digital”
Verificări suplimentare pe segmentul feroviar Cahul-Giurgiulești după ploile abundente
Specialiștii de la Calea Ferată din Moldova efectuează verificări tehnice suplimentare pe segmentul feroviar Cahul-Giurgiulești, în urma ploilor abundente din ultimele zile și a riscurilor sporite de inundații și alunecări de teren. Sunt vizate linia ferată, terasamentul și construcțiile, în special în sectoarele cu risc de alunecări de teren, transmite IPN.