Audit: Circa 400 de copii învață și sunt cazați în clădiri ce nu sunt date în exploatare

Circa 400 de copii din capitală învață și participă la activități în clădiri care nu au fost date în exploatare, potrivit unui raport al Curții de Conturi. Documentul arată că Ministerul Educației și Cercetării nu a soluționat o problemă veche, iar imobile ale Liceului „Aristotel” și centrului Artico, în valoare de peste 184 de milioane… Continuă lectura Audit: Circa 400 de copii învață și sunt cazați în clădiri ce nu sunt date în exploatare

Marcel Spatari, într-o primă vizită comună la Berlin, alături de omologii săi din Albania și Muntenegru: „Am simțit susținere plenară”

Statele, care își doresc accederea în Uniunea Europeană, își consolidează forțele pentru a obține deschiderea negocierilor de aderare. În acest sens, reprezentanții Comisiilor de profil din Parlamentele R. Moldova, Muntenegru și Albania au avut o primă vizită comună în Germania, Berlin.

Maib marchează 35 de ani de activitate printr-un eveniment dedicat echipei și valorilor organizaționale

Maib a celebrat 35 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar desfășurat la Castel Mimi, reunind angajați din întreaga țară și din România într-o experiență dedicată echipei, valorilor organizaționale și parcursului companiei. The post Maib marchează 35 de ani de activitate printr-un eveniment dedicat echipei și valorilor organizaționale appeared first on #diez.

Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școlile din România

Elevii din România ar putea rămâne fără telefoane pe toată durata programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Un proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar, depus în Camera Deputaților din România, prevede interzicerea utilizării telefoanelor mobile și obligativitatea depozitării acestora în spații special amenajate. The post Telefoanele mobile… Continuă lectura Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școlile din România

Victoriabank – o echipă puternică, proiecte majore și focus pe rezultate durabile

Victoriabank a intrat în anul 2026 cu o direcție clară: să consolideze tot ce a construit și să transforme efortul de până acum în rezultate durabile. Anul 2025 a fost marcat de schimbări și transformări importante, care au pus în evidență, mai mult ca oricând, capacitatea echipelor de a rămâne implicate, unite și orientate spre… Continuă lectura Victoriabank – o echipă puternică, proiecte majore și focus pe rezultate durabile