10.000 de euro pentru cele mai bune proiecte care promovează patrimoniul cultural evreiesc. Până când te poți înscrie la concurs

A fost lansată prima ediție a Premiului Simone Veil pentru patrimoniul cultural evreiesc european – o nouă oportunitate pentru proiectele culturale, educaționale și comunitare din țările participante la Programul „Europa Creativă”, inclusiv din Republica Moldova. Inițiativa reflectă angajamentul Uniunii Europene de a proteja diversitatea culturală, de a combate discriminarea și antisemitismul și de a încuraja… Continuă lectura 10.000 de euro pentru cele mai bune proiecte care promovează patrimoniul cultural evreiesc. Până când te poți înscrie la concurs

11 organizații cer ca infracțiunile de tortură să rămână în competența PCCOCS. Cum motivează

Unsprezece organizații pentru drepturile omului au adresat Parlamentului, Procuraturii Generale, Ministerului Justiției și altor autorități un apel public prin care cer păstrarea competenței exclusive a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în urmărirea penală a infracțiunilor de tortură. Solicitarea a fost

FOTO // Alertă NATO pe flancul estic: trupe speciale și NAVY SEALs, mobilizate într-un scenariu de război

NATO a desfășurat un amplu exercițiu militar pe flancul estic al Alianței, în cadrul căruia au fost simulate primele ore după un atac asupra unui stat aliat. Aproximativ 3.000 de militari din cadrul Forțelor Speciale participă la antrenamente desfășurate de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, inclusiv în zona Mării Negre, scrie Digi24.RO.

Putin, primit cu pompă la Beijing, la scurt timp după Trump. Și-au promis, cu Xi, parteneriat cuprinzător

Președintele Xi Jinping a salutat legăturile „de neclintit” dintre China și Rusia în cadrul discuțiilor purtate miercuri cu Vladimir Putin. Cei doi s-au întâlnit pentru a-și reafirma alianța la câteva zile după vizita președintelui SUA, Donald Trump, în superputerea economică asiatică.

Director CNAM: Povara financiară a sistemului medical trebuie redusă pentru angajați

Sistemul de asigurări medicale din Republica Moldova trebuie să evolueze spre un model în care povara financiară asupra angajaților să fie redusă, iar contribuția statului să fie mai mare. O spune directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon. Potrivit oficialului, în prezent, salariații suportă cea mai mare parte a cheltuielilor sistemului medical, transmite… Continuă lectura Director CNAM: Povara financiară a sistemului medical trebuie redusă pentru angajați

Combaterea corupției și reforma justiției, în vizorul GRECO. Discuții la Strasbourg, după ultimul raport

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, la Strasbourg, o întrevedere cu David Meyer, președintele Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO). Dialogul a avut loc după ultimul raport GRECO, care a înaintat autorităților un set de noi recomandări.  Connform unui comunicat al Președinției Republicii Moldova, oficialii

Primăria Bălți avertizează asupra calității apei și cere intervenția autorităților centrale

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, trage un semnal de alarmă cu privire la calitatea apei potabile din oraș și cere intervenția urgentă a autorităților centrale. Edilul s-a adresat premierului Alexandru Munteanu și a cerut verificări suplimentare, extinderea investigațiilor de laborator și măsuri pentru protejarea sănătății populației, transmite IPN.

Circa 200 de familii au rămas fără case și bani după insolvabilitatea companiei de construcții

Circa 200 de familii care și-au cumpărat apartamente într-un bloc locativ de pe strada Nicolae Titulescu 4A din Chișinău susțin că au fost înșelate de compania de construcții și au rămas fără locuințe și fără bani. Oamenii susțin că au achitat integral apartamentele încă din anul 2020, însă blocul nu a fost dat în exploatare,… Continuă lectura Circa 200 de familii au rămas fără case și bani după insolvabilitatea companiei de construcții