Potrivit lui Munteanu, situația de pe piețele externe rămâne extrem de volatilă, iar riscurile unor noi crize persistă, inclusiv posibile creșteri ale prețurilor petrolului. „Cred că am urmărit cu toții – mai ales ce s-a întâmplat în această seară după declarațiile președintelui SUA. Ieri, prețul petrolului a ajuns la 115 dolari pe baril, previziunile indicând… Continuă lectura Alexandru Munteanu: Anularea urgenței înainte de Paște ar fi iresponsabilă
Categorie: Moldova
„Abrogarea stării de urgență acum ar fi o decizie iresponsabilă”. Premierul, despre când ar putea fi luată decizia
Abrogarea stării de urgență în domeniul energetic, acum, în ajunul sărbătorilor pascale și într-un context geopolitic extrem de instabil, ar fi o decizie iresponsabilă. Declarația a fost făcută pe 8 aprilie de premierul Alexandru Munteanu, la ședința Guvernului. Oficialul a spus că Guvernul își propune să ajungă în Parlament, pentru examinarea abrogării stării de urgență, după… Continuă lectura „Abrogarea stării de urgență acum ar fi o decizie iresponsabilă”. Premierul, despre când ar putea fi luată decizia
Flux sporit de călători pe Aeroport înaintea sărbătorilor pascale. Reguli esențiale pentru controlul de securitate și trecerea frontierei
În perioada sărbătorilor pascale, traficul de pasageri pe aeroport crește semnificativ, iar autoritățile vin cu recomandări pentru a evita aglomerația și întârzierile. Poliția de Frontieră a Republicii Moldova anunță că, în aceste zile, fluxul de călători este mai mare, în contextul revenirii acasă a moldovenilor din diaspora.
„Tanti Raia” și alți doi protagoniști ai investigației „În slujba Moscovei” sunt judecați de magistrata Angela Vasilenco
Dosarul de învinuire a trei protagoniști ai investigației „În slujba Moscovei”, inclusiv „tanti Raia”, cu numele oficial Raisa Surdu, a fost distribuit în mod aleatoriu spre examinare magistartei Angela Vasilenco. Informația a fost oferită pentru Ziarul de Gardă de Judecătoria Chișinău. Vasilenco a cerut recuzarea sa pe acest dosar, însă solicitarea i-a fost respinsă. Prima…
De la 32 la 10 raioane și primării cu cel puțin 3000 de locuitori: Conceptul reformei administrației publice locale
Primăriile mici din Republica Moldova vor fi comasate, numărul raioanelor va fi redus de la 32 la 10, iar localitățile care aleg să se unească voluntar vor primi de trei ori mai mulți bani pentru investiții în infrastructură. Conceptul reformei administrației publice locale a fost prezentat pe 8 aprilie de secretarul general al Guvernului, Alexei… Continuă lectura De la 32 la 10 raioane și primării cu cel puțin 3000 de locuitori: Conceptul reformei administrației publice locale
Sondaj IMAS: Deși nu poate candida, Maia Sandu se află în topul preferințelor pentru un nou mandat de președinte
Chiar dacă nu are dreptul să candideze pentru un nou mandat, cei mai mulți cetățeni ar vota pentru Maia Sandu la funcția de președinte al R. Moldova. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de IMAS la comanda Independent News din România.
Ce și cum să ne protejăm împotriva înghețurilor din aprilie în sectorul agricol din Moldova
Ministerul se referă la prognoza de înghețuri de până la -3 grade Celsius în viitorul apropiat. Prin urmare, sugerează ca, acolo unde este posibil, grădinarii și viticultorii să utilizeze irigații fine și fum, iar în cazul plantațiilor tinere, materiale de acoperire pentru a atenua înghețurile. Biostimulanții pot ajuta, de asemenea, plantele să supraviețuiască perioadei dificile.… Continuă lectura Ce și cum să ne protejăm împotriva înghețurilor din aprilie în sectorul agricol din Moldova
DOC/ Tranziția de la 32 de raioane la 10 și transformarea raionului Taraclia în municipiu. Ce prevede Conceptul de reformă a administrației publice locale și care sunt obiectivele
A fost făcut public Conceptul de reformă a administrației publice locale. Tranziția de la 32 de raioane la 10 raioane, transformarea raionului Taraclia în municipiu de nivelul II, cu APL de nivelul întâi în componența sa, și acordarea „de trei ori mai mulți bani pentru investiții în infrastructură localităților care se vor amalgama” sunt câteva…
Fundația Orange aduce FabLab în Școala Model și oferă elevilor spații pentru creație și inovare
Programul național „Școala Model” marchează o nouă etapă prin implicarea directă a Fundației Orange Moldova în dezvoltarea infrastructurii educaționale. Prin investiții dedicate în laboratoare de fabricație digitală (FabLab), Fundația contribuie la consolidarea învățării practice și la dezvoltarea competențelor tehnice în instituțiile selectate din rețea. Olga SURUGIU, CEO Orange Moldova: „Orange dezvoltă infrastructură și conectivitate la…
Șef nou la Autoritatea Aeronautică Civilă
Autoritatea Aeronautică Civilă are un nou director. Este vorba despre Evgheni Kostețki, care ocupa până acum funcția de vicedirector al instituției. Numirea sa a fost aprobată miercuri de Guvern, transmite IPN.