Omanul a salvat 25 de membri ai echipajului unei nave comerciale atacate în Strâmtoarea Ormuz, în largul coastelor sultanatului, au anunțat vineri …
Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, prima declarație publică după ce a supraviețuit injecțiilor letale. Ce a transmis femeia
Christa Pike, femeia care a supraviețuit după ce i-au fost administrate două injecții letale, a făcut prima declarație publică, la mai bine de trei săptămâni de la execuția eșuată, transmite protv.ro.
Ministrul Energiei, vizită la Cernavodă pentru stadiul investițiilor, alături de oficiali coreeni. Dumitru Chisăliță: Orice întârziere poate genera costuri majore pentru consumatori
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a mers vineri, la câteva zile de la preluarea mandatului, la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. Ministrul a discutat cu reprezentanții Societății Naționale Nuclearelectrica S.A. (SNN) despre contextul centralei, rezultat în urma condițiilor climatice, și despre proiectele SNN de investiții. În cadrul vizitei de lucru, ministrul Energiei s-a întâlnit cu E.S.… Continuă lectura Ministrul Energiei, vizită la Cernavodă pentru stadiul investițiilor, alături de oficiali coreeni. Dumitru Chisăliță: Orice întârziere poate genera costuri majore pentru consumatori
„Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor
Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova cere o întâlnire urgentă cu autoritățile pentru a discuta despre viitorul sectorului și achitarea subvențiilor promise. Fermierii au avertizat, pe 29 octombrie, că, dacă întrevederea nu va avea loc până pe 6 noiembrie, vor merge să ceară răspunsuri la sediile instituțiilor și se vor alătura protestelor agricultorilor.… Continuă lectura „Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor
LIVE TEXT/ Forțele de apărare ucrainene au atacat un lansator Iskander-M în regiunea Kursk din Rusia. Război în Ucraina, ziua 1710
UPDATE 17:15 Pe 29 octombrie și în noaptea de 30 octombrie, Forțele de Apărare Ucrainene au lovit un lansator de sistem de rachete tactice „Iskander-M” în regiunea Kursk a Federației Ruse, precum și depozite de muniții, instalații logistice și unități de reparații ale Armatei Ruse. Potrivit Ukrinform, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei…
Grevă generală în Italia: mii de oameni au protestat față de creșterea prețurilor și deteriorarea serviciilor publice
Grevă generală în Italia, unde mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de creșterea prețurilor și față de starea precară a serviciilor publice. Manifestațiile au fost inițiate de sindicaliști, cărora li s-au alăturat studenți, pompieri și fermieri, transmite IPN. Potrivit CNN, cele mai mari manifestații au avut loc la Roma, Milano… Continuă lectura Grevă generală în Italia: mii de oameni au protestat față de creșterea prețurilor și deteriorarea serviciilor publice
Generații în dialog – MEMORIE: „Rănile deportărilor nu le poate coase nimeni”. Povestea Valentinei Leșan, născută în Siberia / VIDEO
NewsMaker aduce în atenția cititorilor săi materiale realizate de partenerii din presa regională, pentru ca poveștile și vocile comunităților Moldovei să ajungă la un public mai larg. De această dată, vă propunem un material al colegilor de la „Observatorul de Nord”, din Soroca. Valentina Leșan este o soroceancă născută la mii de kilometri depărtare de… Continuă lectura Generații în dialog – MEMORIE: „Rănile deportărilor nu le poate coase nimeni”. Povestea Valentinei Leșan, născută în Siberia / VIDEO
Jurnalistul român Alex Craiu a fost interzis în regiunea transnistreană pentru trei ani. Reacția Biroului de reintegrare
Biroul politici de reintegrare condamnă interdicția de intrare în regiunea transnistreană impusă jurnalistului român Alex Craiu, corespondentul publicației Veridica în Ucraina. Acesta a primit interdicție de acces pentru o perioadă de trei ani, în baza unei decizii emise de structurile de la Tiraspol. Potrivit Biroului, cazul demonstrează că regimul de la Tiraspol continuă să aplice… Continuă lectura Jurnalistul român Alex Craiu a fost interzis în regiunea transnistreană pentru trei ani. Reacția Biroului de reintegrare
Dezbatere IPN | Securitatea Republicii Moldova la răscruce de vremi și interese geopolitice
Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Securitatea Republicii Moldova la răscruce de vremi și interese geopolitice”, ediția a 361-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Dezbaterea are loc luni, 2 noiembrie 2026, cu începere de la ora 11:00, în Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului… Continuă lectura Dezbatere IPN | Securitatea Republicii Moldova la răscruce de vremi și interese geopolitice
Amenzile pot fi plătite cu o simplă fotografie, direct pe Ghișeul.ro. Ce poate face noul asistent AI lansat de stat
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat vineri lansarea GIA, un asistent bazat pe inteligență artificială generativă, integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro. Utilizatorii autentificați pot plăti taxe și amenzi, pot descărca un cazier judiciar și pot obține informații despre serviciile publice printr-o conversație în limbaj natural, potrivit instituției. Una dintre funcții permite preluarea automată a… Continuă lectura Amenzile pot fi plătite cu o simplă fotografie, direct pe Ghișeul.ro. Ce poate face noul asistent AI lansat de stat