Reducerea accizei la motorină ar putea fi adoptată chiar în această săptămână, astfel încât efectele să se resimtă la pompă începând de săptămâna viitoare, a declarat, marți, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Dosarul mitei de 400 de mii de dolari pentru o decizie favorabilă într-o cauză penală // Un procuror și trei polițiști, reținuți
Un procuror și trei polițiști au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de complicitate în dosarul mitei de 400 de mii de dolari pentru o decizie favorabilă într-o cauză penală. Potrivit Procuraturii Generale, în acest sens, pe parcursul zilei de azi, ofițerii CNA au desfășurat mai multe percheziții la persoanele vizate.
Microbuzele electrice produse de Aveuro International câștigă teren în Europa. Succes confirmat pe piața din Franța – COMUNICAT
Un moment important în dezvoltarea companiei pe piața franceză a fost organizarea unui eveniment de vânzări Aveuro – Negobus, dedicat promovării modelelor de microbuze electrice marca Aveuro, în variante pentru transport școlar și transport urban. Evenimentul s-a desfășurat în sudul Franței, la Hasparren, sediul partenerului local Negobus. La acțiune au participat aproximativ 25 de companii… Continuă lectura Microbuzele electrice produse de Aveuro International câștigă teren în Europa. Succes confirmat pe piața din Franța – COMUNICAT
Raportul privind activitatea USMF „Nicolae Testemițanu” în anul 2025
Raportul privind activitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în anul 2025, cu privire la executarea bugetului consolidat pentru anul de referință și bugetul consolidat al universității pentru anul 2026 au fost chestiuni de bază aprobate în ședința ordinară extinsă a Senatului din data de 25 martie 2026. The post Raportul privind… Continuă lectura Raportul privind activitatea USMF „Nicolae Testemițanu” în anul 2025
Cadouri cash: Aproape jumătate de milion de lei – acumulați de Irina Vlah „de ziua de naștere” de la mai mulți membri de familie și de partid, dar și de la o fostă judecătoare de la CSJ
Aproape jumătate de milion de lei – cu atât s-a ales fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, drept cadou „de ziua de naștere”, în 2025. Banii au venit de la 34 de persoane, conform declarației de avere și interese personale depusă de către Vlah, în ultima zi din luna martie, în calitate de președintă a…
Bucureștean arestat după un conflict în trafic: a lovit de mai multe ori intenționat un vehicul
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 14 Poliție au reținut, luni, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Secția 14 Poliție a fost sesizată,… Continuă lectura Bucureștean arestat după un conflict în trafic: a lovit de mai multe ori intenționat un vehicul
Moldova implementează standardele UE în domeniul incluziunii sociale
Documentul a fost elaborat în baza angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Programului Național de Aderare la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, precizează ministerul. Acesta are drept scop crearea unui cadru strategic integrat care să asigure continuitatea îndeplinirii angajamentelor naționale și internaționale ale Republicii Moldova în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. Noul document programatic… Continuă lectura Moldova implementează standardele UE în domeniul incluziunii sociale
Pete Hegseth critică forțele navale britanice la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în SUA
„Cred că președintele a fost clar în această dimineață în postarea sa de pe Truth Social, că există țări din întreaga lume care ar trebui să fie pregătite să intensifice și ele acțiunile pe această cale navigabilă critică”, a declarat marți Hegseth despre Strâmtoarea Ormuz, potrivit Sky News. „Toate acele țări care nu pot obține… Continuă lectura Pete Hegseth critică forțele navale britanice la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în SUA
Guvernul nu va mai fi la fel după 20 aprilie. Ce ne arată primele zile de când Grindeanu se sfătuiește public cu PSD-ul din țară
Sorin Grindeanu a început o serie de întâlniri cu liderii din teritoriu pentru a arăta, înainte de ședința care va decide soarta guvernării, care e atmosfera din partid, iar concluzia este una simplă: Guvernul nu va mai arăta la fel după data de 20 aprilie. Toți liderii par să spună la unison: PSD vrea să… Continuă lectura Guvernul nu va mai fi la fel după 20 aprilie. Ce ne arată primele zile de când Grindeanu se sfătuiește public cu PSD-ul din țară
Reacția ministrului ungar de Externe, acuzat că a telefonat la Moscova în timp ce UE discuta sancționarea Rusiei. „Bravo, bună treabă”
Șeful diplomației ungare, Péter Szijjártó, a recunoscut marți că a discutat cu oficiali ruși în timp ce miniștrii UE luau în considerare noi măsuri economice îndreptate împotriva Moscovei.