Alcaraz, numărul 3 mondial, a câștigat șapte game-uri consecutive după ce scorul primului set ajunsese la 1-1, însă Basilashvili a revenit în setul secund și a împins partida în tie-break. Alcaraz a fost nevoit să salveze trei mingi de set înainte de a-și valorifica a patra minge de meci. Partida a durat o oră și… Continuă lectura Alcaraz, în sferturile de finală la Viena. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale
Năsui anunță reforma companiilor de stat și schimbarea regulilor de privatizare
Întreprinderile de stat din Republica Moldova au nevoie de o reformă care să includă reorganizarea companiilor, valorificarea activelor neutilizate și creșterea productivității. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, în emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova.
Exerciții tactice, inclusiv cu implicarea blindatelor, vor avea loc vineri în capitală: „Îndemnăm cetățenii să-și păstreze calmul”
Vineri, 29 octombrie, angajații Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” vor desfășura exerciții tactice în sectorul Buiucani al capitalei. În cadrul acestora, potrivit unui comunicat al Poliției, vor fi implicate și blindatele. În acest contextul exercițiilor, Poliția îndeamnă oamenii să nu răspândească falsuri în spațiul public. „Exercițiile sunt organizate periodic, în scopul perfecționării capacităților…
Peste 433 de milioane de lei vor fi alocați pentru salariile cadrelor didactice din regiuni
Cea mai mare parte a sumei alocate — 425,98 milioane de lei — va fi distribuită între școlile primare, gimnazii și licee, a căror finanțare se realizează pe baza normelor standard de cheltuieli pe elev. Alte 7,18 milioane de lei vor fi alocate școlilor de sport, iar 23,5 mii de lei vor fi destinați sprijinirii… Continuă lectura Peste 433 de milioane de lei vor fi alocați pentru salariile cadrelor didactice din regiuni
Bolojan, despre securiștii de la Timișoara din decembrie 1989: Au fost acolo la ordin
Deși anterior, Ilie Bolojan a mai tratat acest subiect, premierul și-a amintit, de această dată, de militarii dislocați în Timișoara, în acele zile. Acesta era student în anul II la Facultatea de Mecanică a Institutul Politehnic „Traian Vuia”, actuala Universitate Politehnica Timișoara (UPT). „Mi-aduc aminte de cele câteva zile în care am fost în Timișoara… Continuă lectura Bolojan, despre securiștii de la Timișoara din decembrie 1989: Au fost acolo la ordin
Un elicopter al armatei italiene s-a prăbușit în Bosnia. Sunt cel puțin 15 victime
Un elicopter militar de tip Chinook al armatei italiene s-a prăbușit joi, 29 octombrie, în apropierea localității Brčko, din nordul Bosniei și Herțegovinei. Trei persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite, au anunțat autoritățile locale. Victimele au fost transportate la un spital din regiune. Identitatea victimelor și cauzele prăbușirii nu au fost făcute… Continuă lectura Un elicopter al armatei italiene s-a prăbușit în Bosnia. Sunt cel puțin 15 victime
Axis extinde supravegherea în întuneric complet până la 200 de metri, cu noi iluminatoare LED bazate pe IP
Axis Communications anunță două iluminatoare LED bazate pe IP, concepute pentru a extinde capabilitățile camerelor Axis și pentru a asigura o monitorizare fiabilă 24/7. Acestea acceptă alimentarea PoE și DC și oferă opțiuni flexibile de montare. Despre iluminatorul de rețea cu LED-uri albe/IR AXIS D5210/11-E AXIS D5210-E este un iluminator LED cu rază lungă de… Continuă lectura Axis extinde supravegherea în întuneric complet până la 200 de metri, cu noi iluminatoare LED bazate pe IP
Patru petroliere au luat foc după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz. Iranul contrazice SUA privind securitatea rutei
Forțele armate iraniene au anunțat joi că patru petroliere au luat foc după ce au lovit mine navale în Strâmtoarea Ormuz. Potrivit Teheranului, trei dintre nave navigau pe o rută neautorizată, în timp ce Washingtonul susține că principalele rute maritime din strâmtoare au fost eliberate de mine, relatează AFP și News.ro.
Iranul afirmă că patru petroliere au luat foc după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz
Forțele armate iraniene au afirmat joi că patru petroliere au luat foc după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz. Washingtonul susține, dimpotrivă…
BNS: moldovenii dedică, în medie, aproximativ 4 ore pe zi treburilor casnice
În același timp, în ceea ce privește repartizarea sarcinilor zilnice, se menține o diferență semnificativă între sexe. Femeile dedică aproape o cincime din zi activităților casnice, gătitului și îngrijirii celor dragi — în medie, 4,4–4,6 ore. Bărbații alocă mult mai puțin timp pentru aceleași activități casnice — aproximativ 2,8 ore pe zi. Conform raportului instituției,… Continuă lectura BNS: moldovenii dedică, în medie, aproximativ 4 ore pe zi treburilor casnice