Maia Sandu, decernată cu Ordinul European de Merit: Remunerați acest merit, lăsați-ne să continuăm parcursul european

Președintele Maia Sandu a fost aplaudată în picioare de membrii Parlamentului European, precum și de liderii instituțiilor europene prezente la decernarea Ordinului European de Merit. Potrivit organizatorilor, șeful statului a fost învrednicit de această onoare pentru angajamentul său de a ghida R. Moldova, pentru întărirea guvernanței democratice, transparenței și statului de drept ca prețedinte al… Continuă lectura Maia Sandu, decernată cu Ordinul European de Merit: Remunerați acest merit, lăsați-ne să continuăm parcursul european

Bruxelles-ul critică decizia SUA de a prelungi derogarea de la regimul sancțiunilor pentru petrolul rusesc

Nu credem că este momentul să reducem presiunea asupra Rusiei, a declarat marți comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, reacționând la decizia Statelor Unite de a prelungi, cu încă 30 de zile, derogarea de la regimul sancțiunilor care permite continuarea anumitor exporturi de petrol rusesc.

Maia Sandu, felicitată de Roberta Metsola pentru Ordinul European de Merit: Liderismul dumneavoastră contribuie și la modelarea viitorului întregii Europe

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru primirea Ordinului European de Merit, distincție acordată pentru contribuția la promovarea valorilor europene și consolidarea proiectului european. Potrivit oficialului european, liderismul președintelui Maia Sandu nu modelează doar viitorul R. Moldova, dar și al întregei Europe.

Moldcell îți aduce 15 % reducere la biletele pentru KALEIDOSCOP

Festivalurile bune se recunosc după atmosfera pe care o lasă și după oamenii care își cumpără biletele din timp. Pentru mii de tineri KALEIDOSCOP a devenit deja unul dintre evenimentele care dau startul verii: două zile cu muzică live, oameni veniți din toată țara, atmosferă de festival și seri care rămân apoi în galerie și… Continuă lectura Moldcell îți aduce 15 % reducere la biletele pentru KALEIDOSCOP

Acuzații grave la adresa lui Ion Ceban! Fostul viceprimar, Irina Gutnic, îl acuză de ilegalități de milioane: „Mi-au cerut să semnez contracte fictive”

Ion Ceban a comis multiple ilegalități, printre care concedieri ilegale și semnarea unor dispoziții contrare legislației, prejudiciind bugetul municipiului Chișinău cu milioane de lei. Probele au fost prezentate de fostul viceprimar al capitalei, Irina Gutnic.

Chișinău va găzdui, pe 4 iunie 2026, EU-Moldova Investment Conference, un eveniment de nivel înalt dedicat investițiilor

Chișinăul va găzdui EU-Moldova Investment Conference pe 4 iunie 2026 la maib park, reunind autorități din Republica Moldova, instituții europene, instituții financiare internaționale, investitori locali și străini, precum și lideri din mediul de afaceri, pentru o discuție la nivel înalt privind oportunitățile de investiții ale Moldovei și o integrare economică mai strânsă cu piața Uniunii… Continuă lectura Chișinău va găzdui, pe 4 iunie 2026, EU-Moldova Investment Conference, un eveniment de nivel înalt dedicat investițiilor