Robert Negoiță, mesaj surprinzător despre Ilie Bolojan: Cred că ar merita puțină susținere. Eu cred că asta este direcția corectă

Robert Negoiță a transmis marți că reformele promovate de Ilie Bolojan merită susținerea, exemplificând prin necesitate reformei administrative. 

„Nu contează, ne place, nu ne place domnul Bolojan, importante sunt câteva aspecte. Unu, că s-au întâmplat niște reforme până acum. Reforma administrativă, foarte important, că mai reducem din aparatul ăsta mare, consumator de resurse și generator de mari probleme cu clientele, cu nenorociri, rubedenii. Lucrurile bune, nu avem cum să nu le apreciem”, a spus edilul Sectorului 3 într-un mesaj publicat pe Facebook. 

Negoiță a apreciat și eforturile de reformare a companiilor de stat, subliniind că sunt „absolut necesare” și reprezintă „direcția corectă”. 

„Am înțeles că există șanse să fie puțină curățenie și în societățile astea de stat, care generează pierderi în fiecare an și, de asemenea, toate colcăie de clientelă politică și așa mai departe. Cred că ar merita puțină susținere, măcar pentru chestiunea asta, să le facă pe astea, să rezolve cu reformele. Chiar dacă știm că orice reformă de genul ăsta, mai generează și suferință pe anumite zone, sunt absolut necesare și, din punctul meu de vedere, cel puțin pentru asta cu societățile și cu reforma administrativă, toată susținerea pentru că eu cred că asta este direcția corectă”, mai spune primarul. 

Declarațiile vin la o zi după ce Partidul Social Democrat a votat într-o consultare internă retragerea sprijinului politic pentru premier. În cadrul procesului intern, 97.7% din social-democrați au considerat că Ilie Bolojan nu mai trebuie susținut.  

Publicat
Din categoria Politic