Macron avertizează: SUA nu vor mai proteja Europa „pe termen lung”

„Provocarea Europei noastre este să fie mai puternică și mai independentă, pentru că avem Statele Unite ale Americii care nu ne vor mai proteja pe termen lung”, a spus Macron. El a invocat situațiile legate de Groenlanda, Iran și Ucraina drept semnale de alarmă pentru securitatea europeană.

Președintele francez a subliniat că Statele Unite rămân aliați importanți, dar a atras atenția că Europa s-a construit mult timp pe ideea că Washingtonul îi va garanta securitatea „pentru eternitate”. „Pentru generația voastră, cred că acest lucru nu va mai fi adevărat”, le-a transmis el elevilor școlii franco-cipriote din capitala Ciprului.

Macron a pledat pentru consolidarea suveranității europene, inclusiv în domeniul apărării și al tehnologiei.

„Dacă mâine nu vom mai fi capabili să ne protejăm singuri, dacă toate soluțiile noastre tehnologice vor fi în mâinile altora, vom putea spune ce vrem, dar nu vom mai alege”, a afirmat liderul de la Paris.

În același dialog, Emmanuel Macron a vorbit și despre cauzele războaielor, spunând că acestea apar din „neînțelegeri, lipsă de comunicare sau din nebunia unor lideri” și uneori a unor popoare care cred că propria securitate poate fi obținută prin distrugerea vecinului.

„Pacea nu se proclamă într-o dimineață”, a spus Macron, îndemnând tinerii să caute mereu să îi înțeleagă pe ceilalți și să păstreze „gustul viitorului”. „Iubește războiul cel care nu mai speră nimic. Când iubești viitorul, nu ai nicio dorință să faci război”, a adăugat președintele francez.

Publicat
Din categoria Politic