Val de arestări în Turcia în cadrul unei operațiuni pentru „protejarea familiei tradiționale”

Cel puțin 83 de persoane au fost arestate în Turcia, în weekend, în cadrul unor razii desfășurate în baruri gay și la locuințele unor activiști LGBT. Operațiunea, denumită „Familia mea este în siguranță”, a vizat 15 provincii, inclusiv Istanbul, Ankara și Izmir, informează telegraph.md, cu referire la News.ro

Ministrul turc de Interne, Akin Gürlek, a anunțat că au fost inițiate proceduri judiciare împotriva a 162 de suspecți, precum și a nouă asociații și 13 întreprinderi. Unele dintre persoanele arestate sunt acuzate de „obscenitate” sau de sprijinirea prostituției.

La Ankara, Istanbul și Izmir, cel puțin 63 de persoane au fost arestate, potrivit parchetelor citate de agenția de presă Anadolu. Printre acestea se numără 21 de persoane vizate într-o anchetă împotriva asociației Kaos GL, una dintre principalele organizații pentru drepturile homosexualilor din Turcia.

Kaos GL a anunțat că aproape 50 de activiști LGBT au fost reținuți sau vizați de proceduri judiciare în întreaga țară. Totodată, conturile de pe X ale organizației și ale altor 15 organizații LGBT au fost blocate, iar autoritățile au cerut restricționarea accesului la mai multe site-uri și conturi de pe Instagram, YouTube și Facebook.

Operațiunile fac parte din „Deceniul familiei”, program promovat de președintele Recep Tayyip Erdogan pentru „protejarea copiilor noștri, instituției familiale și ordinii sociale”.

Raportorul pentru Turcia în Parlamentul European, Nacho Sanchez Amor, a denunțat ceea ce a numit o „escaladare șocantă” în reprimarea activiștilor LGBT. „Această impunere a unei agende morale constituie o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale și angajamentelor internaționale ale Turciei și antrenează țara pe o cale obscură”, a declarat acesta.

Homosexualitatea nu este incriminată penal în Turcia, însă autoritățile sunt acuzate în mod repetat de intensificarea presiunilor asupra comunității LGBT.