„Oameni torturați, băgați în pușcărie pentru că protestau”: Traseul R. Moldova de la stat capturat la o democrație funcțională

Republica Moldova a parcurs un drum esențial de la statutul de „stat capturat” din anii 2001–2009, când justiția și presa erau sub control politic, până la realitatea de astăzi, când este un stat democratic, cu aspirația de a face parte din lumea liberă și din Uniunea Europeană, constată expertul politic Mihai Mogîldea, de Ziua Internațională a Democrației.