Negocierile privind reglementarea transnistreană, discutate cu o delegație de senatori din Cehia

Evoluțiile din procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană precum și situația de securitate din regiune au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, și o delegație a Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe, aflată în vizită în Republica Moldova, transmite IPN.

În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat și eforturile Chișinăului pentru soluționarea problemelor existente și promovarea politicilor de reintegrare a țării.

Un alt subiect a fost legat de rolul Fondului de convergență în susținerea procesului de reintegrare. Biroul Politici de Reintegrare precizează că fondul contribuie la finanțarea unor proiecte din domenii precum cel social, medical, educațional și al infrastructurii, destinate locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

În context, Valeriu Chiveri a mulțumit Republicii Cehe pentru sprijinul constant acordat suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

The post Negocierile privind reglementarea transnistreană, discutate cu o delegație de senatori din Cehia appeared first on ipn.md.