Cotația gazelor naturale pe bursa TTF (Title Transfer Facility) s-a situat duminică, 21 septembrie, la 77,31 euro/MWh, după mai multe oscilații în ultima săptămână, potrivit datelor prezentate de Energocom.
Pe 14 septembrie, cotația era de 82,57 euro/MWh, iar până pe 17 septembrie a coborât la 76,35 euro/MWh. O zi mai târziu, prețul a revenit la 79,52 euro/MWh.
Potrivit Energocom, evoluția continuă să fie influențată de situația geopolitică din Orientul Mijlociu și de riscurile privind transportul prin Strâmtoarea Hormuz. În același timp, semnalele privind o posibilă redeschidere graduală a rutelor maritime și reluarea unor fluxuri energetice au temperat parțial presiunea asupra prețurilor.
Un alt factor este nivelul stocurilor europene de gaze. Depozitele din Uniunea Europeană sunt umplute în proporție de aproximativ 69%, comparativ cu media ultimilor cinci ani de aproape 85%. În Germania, gradul de umplere este de circa 56%.
Piața este influențată și de variațiile fluxurilor de gaz natural lichefiat către Europa, oferta mai redusă din Norvegia și competiția cu Asia pentru cargourile disponibile.
Cotațiile pentru sezonul rece rămân ridicate. Pentru livrările din perioada octombrie 2026 – februarie 2027, acestea sunt de aproximativ 76–77 euro/MWh, iar pentru martie 2027 – de circa 73 euro/MWh.
Energocom precizează că monitorizează zilnic evoluția piețelor europene și impactul acesteia asupra costurilor de achiziție a gazelor naturale.