Locuitorii din Edineț sunt invitați la o acțiune de curățenie în parcul din municipiu

Tinerii și locuitorii municipiului Edineț sunt invitați să participe vineri, 25 septembrie, la o acțiune de voluntariat organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei. Activitatea va începe la ora 15:00 și se va desfășura într-un parc din municipiu.

Acțiunea este organizată de Centrul Municipal de Tineret Edineț și urmărește implicarea comunității în menținerea curățeniei, promovarea voluntariatului și dezvoltarea spiritului civic. Participanții vor contribui la salubrizarea parcului și vor transmite un mesaj despre importanța implicării cetățenilor în viața comunității.

„Curățenia nu ține doar de autorități sau de serviciile municipale – este o responsabilitate pe care o avem cu toții. Prin implicarea tinerilor în astfel de activități, dezvoltăm spiritul civic, responsabilitatea față de mediul în care trăim și sentimentul că putem contribui concret la îmbunătățirea comunității”, a declarat Gabriela Bradu, directoarea Centrului Municipal de Tineret Edineț.

Potrivit acesteia, evenimentul urmărește să ofere tinerilor și posibilitatea de a colabora și de a vedea rezultatele concrete ale muncii lor.

Viceprimarul municipiului Edineț, Ruslan Reșetnic, a subliniat importanța inițiativelor venite din partea tinerilor.

„Pentru mine, e foarte important când tinerii nu așteaptă să le spună cineva ce să facă, ci vin singuri cu idei și inițiative. Asta arată că le pasă de oraș și de locul în care trăiesc. Implicarea civică se învață tocmai așa, prin lucruri concrete, făcute din proprie inițiativă. Cred că noi, cei din administrație, trebuie să-i ascultăm și să-i ajutăm atunci când vedem că vor să facă ceva bun. Cu cât avem mai mulți tineri care se implică, cu atât avem un oraș mai viu”, a spus Ruslan Reșetnic.

Centrul Municipal de Tineret Edineț îi îndeamnă pe locuitorii municipiului să se alăture acțiunii și să contribuie la un oraș mai curat și mai plăcut.