Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție privind situația hidrologică din Republica Moldova, după scăderea nivelului apei în Nistru și Prut.
Potrivit acesteia, nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu peste 10 metri și a ajuns la pragul critic. În câteva localități din Ucraina, apa este deja livrată conform unui grafic.
Situația se complică și pe Prut. Maia Sandu spune că debitul de apă evacuat a fost redus la 14 m³/s, iar până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic au rămas 72 de centimetri.
Din râul Prut sunt alimentate cu apă mai multe localități din raioanele Ungheni, Cahul, Cantemir, Glodeni, Fălești și Leova.
În acest context, Sandu a declarat că Guvernul, primăriile și instituțiile responsabile trebuie să efectueze lucrările necesare la stațiile de captare și să identifice surse alternative de apă.
„Acum avem cu toții o singură responsabilitate: să le asigurăm oamenilor apă la robinet”, a declarat Maia Sandu.
Șeful statului susține că asemenea situații s-ar putea repeta în anii următori și a enumerat printre măsurile necesare adaptarea infrastructurii de captare, reducerea pierderilor din rețele, crearea rezervelor, reutilizarea apei și protejarea bazinelor Nistrului și Prutului.
„Problema apei nu se rezolvă într-un an și nici printr-o singură măsură”, a mai declarat Maia Sandu.