Scumpiri la serviciile comunale în Rusia: tarifele cresc de la 1 octombrie, în unele regiuni cu peste 20%

Locuitorii mai multor regiuni din Rusia vor plăti mai mult pentru serviciile comunale începând cu 1 octombrie 2026, când intră în vigoare o nouă indexare a tarifelor. Nivelul majorării diferă în funcție de regiune, iar în unele cazuri creșterea este de două cifre, scrie disinfo.md. 

În Moscova, indicele de majorare este stabilit la 15%, în Sankt Petersburg – la 14,6%, iar în regiunea Moscova – la 12,8%. Una dintre cele mai mari majorări este prevăzută în ținutul Stavropol, unde indicele ajunge la 22%.

În unele municipii, însă, tarifele pot crește și mai mult. De exemplu, pentru districtul urban Budionnovsk, limita ajunge la 30,9%, iar pentru districtul urban Gheorghievsk – la 28,7%. Majorarea din octombrie este deja a doua indexare a tarifelor comunale din 2026. De la 1 ianuarie, plățile pentru serviciile comunale din Rusia au fost majorate, în medie, cu 1,7%. Iar scumpirile nu se opresc aici.

Potrivit estimărilor pentru următoarea perioadă, de la 1 iulie 2027, tarifele pentru serviciile comunale din Rusia ar urma să crească din nou, cu aproximativ 11% în medie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Scumpiri la serviciile comunale în Rusia: tarifele cresc de la 1 octombrie, în unele regiuni cu peste 20% apare prima dată în Realitatea.md.