Vânătoare ilegală la Horodiște? Polițiștii au oprit un Mercedes cu trei bărbați și au găsit o armă

Polițiștii din Rezina au oprit noaptea trei bărbați într-un Mercedes, lângă satul Horodiște, și au găsit la ei o armă de vânătoare încărcată, fără acte. Cazul este documentat ca suspiciune de vânătoare ilicită.

Mașina a fost oprită pentru verificări aseară, aproape de miezul nopții, în extravilanul localității. La câțiva metri, polițiștii au găsit o armă de vânătoare încărcată cu patru cartușe. Unul dintre bărbați a recunoscut că arma îi aparține. În mașină era și un dispozitiv optic cu termoviziune, care permite vederea pe întuneric.

Arma nu era înregistrată în Registrul de Stat al Armelor, iar bărbatul nu avea documente care să arate că are dreptul să o dețină.

Bărbații mai au și alte arme de vânătoare, pentru care au permise valabile. Polițiștii au ridicat aceste arme, iar ele vor fi păstrate până când se va lua o decizie, conform legii.

Doi dintre cei trei bărbați sunt membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova.

„Poliția continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a acțiunilor fiecărei persoane”, se arată în comunicatul Poliției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Vânătoare ilegală la Horodiște? Polițiștii au oprit un Mercedes cu trei bărbați și au găsit o armă apare prima dată în Realitatea.md.