Comportamentul de acest gen, care este des întâlnit la oameni, este valabil și-n lumea micilor, dar și marilor mamifere, potrivit Revistei Smithstonian.
Uneori, când oamenii petrec suficient de mult timp împreună, încep să folosească același argou, aceleași inflexiuni vocale și același ton. Oamenii tind să repete expresiile celor din jur, în special ale oamenilor cu care au relații personale strânse. Acest timp de comportament se numește convergență vocală.
Nu doar oamenii adoptă acest comportament, ci și necuvântătoarele. De exemplu, delfinii cu bot gros care au relații sociale strânse, precum mamele și puii lor, care își imită reciproc vocalizele. Elefanții din aceleași grupuri sociale scot, de asemenea, sunete similare.
Și liliecii, în general, adoptă acest timp de comportament, iar un studiu publicat, anul trecut, în revista „Proceedings of the Royal Society B” arată că și liliecii-vampir scot sunete mai similare pe măsură ce se împrietenesc sau dezvoltă relații strânse alături de alții la fel ca ei.
„Comunicarea vocală la lilieci este un aspect despre care nu știm prea multe”, spune ecologul comportamental care a condus studiul, Gerald G. Carter.
„Dar știm că vedem doar vârful aisbergului, deoarece liliecii, în general, au o complexitate vocală uimitoare”, a declarat cercetătorul ce activează în cadrul Universității Princeton, al Institutului Medical Howard Hughes și al Institutului Smithsonian de Cercetări Tropicale.
Cum îi ajută pe lilieci sunetele emise?
Liliecii-vampir folosesc această complexitate vocală pentru a vâna și a se hrăni în fiecare noapte. În cadrul studiului, cercetătorii au adăpostit împreună 95 de lilieci-vampir comuni (Desmodus rotundus) care provin din zone diferite
Timp de nouă ani, din 2011 până în 2019, experții au analizat aproape 700.000 de tipuri de vocalizații, adică tipuri de sunete de înaltă frecvență specifice acestor mici necuvântătoare. Pentru fiecare tip de sunet au studiat câte 35 de caracteristici acustice, iar savanții au ajuns la concluzia că sunetele scoase de aceștia au început să semene pe măsură ce „se împrieteneau”.
Ei se împrietenesc împărțind hrana
Cu toate acestea, simpla alăturare a lor nu este suficientă. Pentru a se împrieteni cu adevărat, ei trebuie să-și împartă hrana. Potrivit studiului, cu cât împărțeau mai multă hrană, cu atât liliecii-vampir deveneau mai apropiați, iar sunetele lor se asemănau tot mai mult. Pentru aceste mici mamifere, hrana este strâns legată de supraviețuire.
Vampire bat!! Desmodus rotundus showed up last night in the farm where we were netting. Such a cool creepy behavior🩸🦇 pic.twitter.com/QKilS4EhT3
— Alexa Sadier (@aigverte) April 7, 2023
Ba mai mult, liliecii-vampir care se împrietenesc unii cu ceilalți ajung să folosească, ceea ce savanții numesc „apeluri de contact”, adică sunete scoase de cei care sunt singuri. Acest tip de vocalizații îi ajută să recunoască și să ia legătura cu „prietenii lor”.
Liliecii-vampir se pot deplasa și la sol
Liliecii-vampir trăiesc în regiunile tropicale și subtropicale ale Americii Latine, în America Centrală, dar și Mexic. Spre deosebire de liliecii obișnuiți întâlniți în Europa – care se hrănesc, în principal cu insecte și sunt vânători aerieni – liliacul-vampir se poate deplasa și la sol.
Acesta poate merge, alerga și chiar sări pentru a-și surprinde prada. El se hrănește exclusiv cu sângele mamiferelor. Liliacul-vampir măsoară între 7 și 9 centimetri, și are o anvergură a aripilor de 35, până la 40 de centimetri. Are colți ascuțiți. Atunci când se hrănește, el face o mică incizie și linge sângele care curge. Saliva sa conține un anticoagulant care îi permite să continue să se hrănească.
Spre deosebire de semenii lor europeni, liliecii-vampir au și termo-detecție. Aceștia își pot identifica prada în funcție de temperatura corpului, însă sunt capabili să folosească și ecolocația. Adică emit ultrasonice de înaltă frecvență care se reflectă de corpurile întâlnite și se întorc la aceștia, oferindu-le o hartă detaliată a împrejurimilor.