Marcel Darie susține că de doi ani denunță pretinse ilegalități, dar plângerile rămân fără rezultat

Activistul Marcel Darie susține că deja de doi ani a denunțat pretinse ilegalități și acte de corupție, însă adresările sale în diferite instituții ale statului au rămas fără răspuns și nu a fost întreprins nimic.

„Am făcut timp de doi ani de zile mai multe conferințe de presă și sute, mii de apariții publice pe rețelele de socializare, unde am vorbit despre mafie, corupție, scheme, probleme sociale”, a declarat Marcel Darie într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit lui, în mod paradoxal, plângerile depuse în legătură cu informațiile pe care le deține despre pretinse ilegalități și persoane corupte din sistemul de justiție nu au dus la niciun rezultat.

„Am depus zeci de plângeri la instituțiile statului, la Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, PCCOCS și peste tot ori s-a încălcat legea și, în general, nu a fost înregistrată plângerea, ceea ce este un caz excepțional de grav, ori m-au audiat în calitate de persoană denunțător, dar n-au înregistrat nici măcar proces penal”, afirmă activistul.

Marcel Darie a mai anunțat că a depus la procuratură un denunț în care sesizează presupusa existență a unei rețele implicate în trafic de persoane, exploatare sexuală, proxenetism și spălare de bani. Potrivit acestuia, rețeaua ar avea conexiuni cu filiere către alte state.

Contactați de IPN, reprezentanții Procuraturii Generale au confirmat că au recepționat adresarea și au precizat că aceasta urmează să fie examinată potrivit legii.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

The post Marcel Darie susține că de doi ani denunță pretinse ilegalități, dar plângerile rămân fără rezultat appeared first on ipn.md.