Granturi pentru APL de până la 300 de mii de lei pentru deschiderea de centre de tineret

Autoritățile publice locale pot primi granturi de până la 300 de mii de lei pentru înființarea de centre de tineret în 2027. Agenția Națională pentru Tineret (ANT) anunță lansarea apelului de finanțare în cadrul Programului guvernamental de dezvoltare a centrelor de tineret, transmite IPN.

Potrivit ANT, pentru a obține finanțare, autoritățile publice locale trebuie să adopte decizia de înființare a centrului și să aprobe statele de personal, cu cel puțin un angajat. De asemenea, trebuie să asigure un spațiu corespunzător pentru desfășurarea activității centrului și o contribuție financiară proprie pentru constituirea și funcționarea centrului, în valoare de minimum 20% din resursele financiare solicitate.

Valoarea sprijinului financiar este de până la 300 de mii de lei pentru fiecare centru raional sau municipal și de 150 de mii de lei pentru fiecare centru local.

Pentru a solicita finanțare, autoritățile publice locale trebuie să expedieze pe mail formularul de aplicare însoțit de decizia privind înființarea centrului și alte documente conexe, precum și o scrisoare oficială prin care confirmă contribuția financiară proprie.

Programul guvernamental de dezvoltare a centrelor de tineret 2030 a fost lansat anul trecut de Agenția Națională pentru Tineret împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și Fondul ONU pentru Populație. Programul prevede o investiție anuală de 4,5 milioane de lei, pe parcursul anilor 2025-2030, destinată extinderii și modernizării rețelei centrelor de tineret din țară.

The post Granturi pentru APL de până la 300 de mii de lei pentru deschiderea de centre de tineret appeared first on ipn.md.