În atenția șoferilor de TIR-uri: Ungaria impune restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone. Motivul

Circulația camioanelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi restricționată vineri, 23 octombrie, pe timpul zilei, pe drumurile publice din Ungaria, cu ocazia Zilei Revoluției Ungare. În acest context, polițiștii de frontieră îi avertizează pe șoferi că vor trebui să staționeze în parcările din apropierea frontierei.

Potrivit Poliției de Frontieră Române, mâine, între orele 7:00 și 23:00, ora României, circulația automarfarelor va fi interzisă pe drumurile publice din Ungaria.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pe durata restricțiilor, șoferii acestor autovehicule au obligația să staționeze în parcările special amenajate până la încheierea intervalului în care circulația este interzisă pe drumurile publice din Ungaria. Sunt exceptate de la aceste restricții autovehiculele care transportă animale vii și produse perisabile, acestea putând circula și pe durata intervalului menționat.

Restricțiile nu afectează traficul de călători și circulația autoturismelor, care se vor desfășura în condiții normale. Recomandăm transportatorilor să își planifice din timp traseele și perioadele de deplasare, pentru a evita întârzierile cauzate de aceste restricții”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră Română.

Articolul În atenția șoferilor de TIR-uri: Ungaria impune restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone. Motivul apare prima dată în Realitatea.md.