Stephan Negru revine la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova

Stephan Negru revine la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova. Selecționerul Lilian Popescu a anunțat lista stranierilor convocați în vederea meciurilor din Liga Națiunilor, iar fundașul central face parte din cei 15 jucători. Stephan este legitimat la Swindon Town, echipă dintr-a patra divizie a fotbalului englez. În acest sezon, fundașul de 24 de ani a jucat 14 meciuri în diverse competiții, fără a marca vreun gol.