Un bărbat de 47 de ani din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că a furat telefonul mobil și portmoneul unei pasagere în timp ce se deplasa cu un troleibuz de rută. Prejudiciul este estimat la aproximativ 5 000 de lei.
Potrivit Poliției, suspectul a fost prins în flagrant imediat după comiterea faptei, iar toate bunurile sustrase au fost găsite asupra sa. În portmoneu se aflau acte și bani.
Oamenii legii au stabilit că bărbatul a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni similare. Acesta este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la doi ani de închisoare.
Poliția precizează că suspectul beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.