
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, vine astăzi, 8 noiembrie, la Chișinău, într-o vizită oficială care se va desfășura până pe 10 noiembrie. Unul dintre evenimentele la care va participa este ceremonia de punere în funcțiune a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău, de 400 kV, infrastructură strategică pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.
Evenimentul oficial va avea loc azi, 8 noiembrie, la Stația Electrică Chișinău din localitatea Brăila, și va reuni reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor implicate în realizarea proiectului și parteneri internaționali.
În cadrul vizitei, Marta Kos va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu, premierul Vasile Tofan, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și alți oficiali. Discuțiile vor viza progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, prioritățile reformelor și dezvoltarea economică. De asemenea, comisara europeană se va adresa Parlamentului Republicii Moldova și va susține un discurs la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Comisara europeană, Marta Kos, vine astăzi la Chișinău. Va participa la inaugurarea liniei Vulcănești–Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.