Promo-LEX: Peste 240.000 de lei neraportați în campania electorală din Găgăuzia

Panouri electorale incendiate, agitație electorală în spitale și sute de mii de lei pe care candidații nu le-ar fi raportat. Așa arată campania din UTA Găgăuză în al doilea raport al observatorilor Promo-LEX. S-au documentat 425 de activități de campanie și s-a urmărit cum s-a dus lupta electorală pe rețelele de socializare, unde au circulat inclusiv mesaje ce prezentau scrutinul drept ilegitim și care îndemnau la boicot.