Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roșia Montană: O veste bună pentru țară

„România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în care compania reclamantă solicitase despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari.
Este o victorie importantă pentru România, care arată că statul român are capacitatea să își apere interesele, resursele naționale și banii publici, respectând în același timp angajamentele față de investitorii de bună-credință”, afirmă premierul Luca Niculescu.

O veste bună

El spune că este o veste bună pentru protejarea mediului și a patrimoniului cultural de la Roșia Montană, „un loc cu o istorie aparte, inclus în patrimoniul mondial UNESCO”.
Șeful Executivului a felicitat echipele de avocați și specialiștii care au lucrat timp de 11 ani la acest dosar.

Niculescu, după 11 ani de litigiu: Contează competența, continuitatea și responsabilitatea

„În acești 11 ani s-au schimbat guverne, miniștri și conduceri de instituții. Dar munca acestor profesioniști a continuat, cu seriozitate, răbdare și perseverență. Este un exemplu despre cât de mult contează competența, continuitatea și responsabilitatea în apărarea intereselor României.
Felicitări tuturor și mulțumesc pentru munca voastră”, încheie Niculescu.

România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană

România a obținut o victorie definitivă în procesul arbitral internațional privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc ICSID a respins cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Compania nu va primi despăgubirile de 6,5 miliarde de dolari solicitate statului român.

Mesajul lui Nazare

„Decizia definitivă în dosarul Roșia Montană confirmă poziția României într-un litigiu în care compania reclamantă a solicitat despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari. Este rezultatul unui efort instituțional și juridic susținut, asumat cu maximă responsabilitate de Ministerul Finanțelor pe parcursul a peste zece ani, pentru a proteja interesul public, mediul și resursele țării noastre prin intermediul unei apărări riguroase”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Publicat
Din categoria Politic