UE și cinci țări europene își pregătesc reprezentanții pentru negocierile privind Ucraina. Kremlinul nu confirmă implicarea europenilor

Liderii europeni au convenit ca Europa să fie reprezentată la viitoarele negocieri privind încheierea războiului din Ucraina de un grup format din cinci puteri militare – Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Polonia – alături de reprezentanți ai instituțiilor UE. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, António Costa, după reuniunea informală a liderilor europeni de la Dublin, din 13 noiembrie.
NATO este, de asemenea, așteptată să fie reprezentată la discuțiile viitoare, însă participarea europenilor la negocieri nu este încă pe deplin clarificată, în condițiile în care Moscova nu a confirmat acordul invocat de emisarii americani.
„Europa trebuie să vorbească cu o voce clară și unitară în toate discuțiile care influențează viitorul Ucrainei și securitatea continentului nostru”, a declarat Costa. Echipa europeană ar urma să includă consilieri pentru securitate națională din cele cinci state, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene și Consiliului European.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut implicarea europenilor, afirmând că aceștia trebuie să aibă un cuvânt de spus la masa negocierilor, nu doar să fie observatori. Germania a insistat, la rândul său, că nu pot exista discuții despre Ucraina fără Ucraina și despre Europa fără Europa.
Kremlinul nu a confirmat însă acordul privind participarea europenilor, anunțat de emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff după întâlnirea de joi cu președintele rus Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova va putea lua o decizie privind extinderea formatului negocierilor după ce va înțelege intențiile reale ale europenilor și disponibilitatea acestora de a contribui la procesul de pace.
În paralel, Rusia cere discuții mai ample despre arhitectura de securitate europeană. Cancelarul german Friedrich Merz a respins această abordare, calificând declarațiile Kremlinului drept „același joc vechi”. Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avertizat că o asemenea temă riscă să distragă atenția de la necesitatea unui armistițiu. Premierul polonez Donald Tusk a subliniat că Europa nu trebuie să accepte concesii inutile Moscovei.
La reuniunea Comunității Politice Europene de la Dublin, din 12 noiembrie, 40 de state europene au semnat o declarație prin care au cerut ca orice decizie care afectează securitatea continentului să fie luată cu participarea europenilor.
(Surse: AFP, Reuters. Editor: Radu Benea)
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.