Republica Moldova își propune să devină stat membru al Uniunii Europene în 2030, însă pentru atingerea acestui obiectiv autoritățile trebuie să finalizeze negocierile și să semneze tratatul de aderare până în 2028, astfel încât statele membre să aibă timp să îl ratifice. Vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a explicat că diferența dintre cei doi ani vehiculați în spațiul public, ține de procedurile tehnice obligatorii la nivel european.