Premii pentru cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”

Cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău au fost premiate în cadrul unei ceremonii organizate de Direcția municipală cultură și patrimoniu cultural, cu ocazia Zilei bibliotecarului. 13 coordonatori de proiecte au fost distinși pentru inițiative care aduc idei noi în biblioteci și apropie comunitatea de lectură.

Primarul Ion Ceban a fost prezent la eveniment și a mulțumit bibliotecarilor pentru munca lor:

„Vă mulțumim pentru că aduceți cartea mai aproape de fiecare om și pentru că ne ajutați să dezvoltăm multilateral generațiile.”

Printre proiectele premiate s-au numărat „AudioLex” – un serviciu de informații juridice în format audio, un spațiu cultural creat în parteneriat cu ONU pentru Refugiați și tabăra online „Acasă la Chișinău”, dedicată diasporei. De asemenea, a fost premiată renovarea Bibliotecii „Mihail Ciachir” și proiectul „Joc, Sport și Creativitate”, axat pe incluziune socială.

Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” are 27 de filiale și este cea mai mare rețea de biblioteci publice din capitală. În 2025, a înregistrat peste 123 de mii de utilizatori activi și mai mult de un milion de vizite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Premii pentru cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” apare prima dată în Realitatea.md.