Se împlinesc 85 de ani de la primul val al deportărilor organizate de regimul bolșevic împotriva românilor din Basarabia și Bucovina de Nord – una dintre cele mai dureroase răni din istoria României.
În toiul nopții de 12 spre 13 iunie 1941, NKVD-ul sovietic a organizat operațțiunea de deportare a 30.000 de români din Basarabia și Bucovina de Nord.
Pentru 30.000 de români, începea, în acea noapte, un coșmar care nu mai avea să se termine. Duși în Siberia, Kazahstan și în alte părți ale imperiului sovietic, transportați în condiții inumane, însetați, înfometați, înghesuiți unii într-alții în vagoane cu aer irespirabil.
Înghesuiți în vagoane pentru vite
După cum se arată în studiul-document „Deportările în masă din R.S.S. Moldovenească din 13-16 iunie 1941”, oamenii aveau dreptul la doar 200 de ml de apă – pe care s-o folosească și pentru băut, și pentru igiena personală.
La plecarea forțată din casă, au avut voie la maximum 10 kilograme de efecte personale.
Au călătorit în vagoane pentru vite, înghesuiți câte 70 – 100, timp de două sau trei săptămâni. Cei mai slabi nu făceau față condițiilor și mureau.
Trupurile celor morți erau aruncate în câmp. Bărbații în putere erau deportați în lagăre de muncă forțată (Gulag), unde trăiau în condiții greu de suportat și unde, de altfel, își găseau și sfârșitul.
Mulți basarabeni au ajuns să muncească în minele din Munții Ural. Aici au pierit 80 la sută dintre ei, se arată în studiu.
Ambițiile lui Stalin
Deportările au început imediat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, în vara anului 1940.
Regimul stalinist urmărea să elimine orice posibilă opoziție și să transforme rapid teritoriile ocupate după modelul sovietic.
Intelectuali, preoți, profesori, foști funcționari români, țărani înstăriți, comercianți sau oameni considerați „nesiguri politic” au devenit ținte ale represiunii.
Primul mare val de deportări a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941
Operațiunea a fost organizată minuțios de NKVD, poliția politică sovietică. Oamenii erau treziți brusc, li se dădeau câteva minute să își adune câteva lucruri și erau urcați în trenuri păzite de soldați înarmați. Familiile erau adesea despărțite: bărbații erau trimiși în lagăre de muncă, iar femeile, copiii și bătrânii în așezări speciale din Siberia sau Kazahstan.
Cei deportați nu știau unde merg și nici dacă vor mai vedea vreodată casa de care fuseseră smulși. Drumurile durau săptămâni întregi, în condiții cumplite. Vagoanele erau supraaglomerate, fără apă suficientă, fără hrană și fără condiții minime de igienă. Mulți copii și bătrâni au murit încă din timpul transportului.
După reocuparea Basarabiei de către sovietici, în 1944, represiunea a continuat.
Al doilea mare val de deportări
Al doilea mare val de deportări, cunoscut drept Operațiunea „Iug”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 și a vizat în special țărănimea.
Sovieticii încercau să forțeze colectivizarea agriculturii, iar țăranii care refuzau să intre în colhozuri erau considerați „dușmani ai poporului”.
Documentele vremii arată că deportările erau atent planificate. Se întocmeau liste, dosare personale, inventare ale bunurilor confiscate. În multe cazuri, oamenii erau denunțați chiar de vecini sau cunoscuți, într-un climat de frică și teroare care a distrus încrederea dintre oameni.
Consecințele au fost devastatoare
Sate întregi au rămas fără gospodarii lor cei mai harnici, fără intelectuali, fără preoți și fără lideri locali.
Potrivit cercetării realizate de istoricul Viorica Olaru-Cemîrtan, regimul sovietic a lovit sistematic în toate categoriile considerate incomode: „reprezentanți ai clerului, intelectualii, țăranii înstăriți, foști funcționari ai administrației românești, proprietarii, comercianții, foștii ofițeri ai armatei române și țariste”.
Deportările nu au însemnat doar pierderea libertății, ci și distrugerea unei lumi întregi.
Averile erau confiscate, casele ocupate, iar cei rămași trăiau cu teama permanentă că pot fi următorii. Frica s-a instalat adânc în conștiința oamenilor și a rămas acolo zeci de ani.
Al treilea val de deportări
În studiul citat se vorbește despre „deformarea mentalității oamenilor și distorsionări comportamentale sub frica terorii roșii”.
În 1951 a avut loc un nou val de deportări, numit Operațiunea „Sever”, care i-a vizat în special pe membrii cultului Martorii lui Iehova. Era încă o dovadă că regimul sovietic nu tolera nici libertatea religioasă, nici diferențele de opinie.
Abia după moartea lui Stalin, începând cu 1956, o parte dintre deportați au primit permisiunea să se întoarcă acasă.
Dar pentru mulți nu mai exista „acasă”. Casele fuseseră ocupate, bunurile dispăruseră, iar rudele muriseră sau se risipiseră. Unii nu s-au mai întors niciodată.
Încercare brutală de ștergere a identității românești
Istoricii estimează că, în anii stalinismului, milioane de oameni din întreg spațiul sovietic au fost deportați în Siberia și Asia Centrală. Basarabia și Bucovina de Nord au făcut parte din acest mecanism uriaș al terorii.
Astăzi, mărturiile supraviețuitorilor și documentele scoase la lumină din arhive reconstruiesc una dintre cele mai tragice pagini din istoria românilor. În spatele cifrelor se află destine frânte, familii destrămate și generații întregi marcate de frică și suferință.
Deportările din Basarabia și Bucovina de Nord nu au fost doar un episod al represiunii sovietice.
Au fost o încercare brutală de a șterge identități, de a distruge elite și de a transforma prin teroare o societate întreagă.