Alertă aeriană în România. Două avioane F-16 au decolat pentru monitorizarea unei ținte în zona Galați-Tulcea

Alertă aeriană în estul județului Galați și nordul județului Tulcea, vineri dimineață, după ce sistemul radar al Ministerului Apărării Naționale din România a detectat o țintă aeriană la aproximativ 20 de kilometri est de Galați. Pentru verificarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, unde se aflau în serviciul de luptă Poliție Aeriană.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar autoritățile au instituit măsuri de alertare a populației.

La ora 03:27, locuitorii din estul județului Galați și nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert privind alerta aeriană. Aceasta a fost ridicată la ora 04:14.

Ministerul Apărării Naționale precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național. Ținta detectată de radar a fost monitorizată de cele două aeronave F-16, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană.

Deocamdată, MApN nu a precizat natura sau originea țintei aeriene detectate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alertă aeriană în România. Două avioane F-16 au decolat pentru monitorizarea unei ținte în zona Galați-Tulcea apare prima dată în Realitatea.md.