Există toate motivele să ne temem că o criză a datoriei suverane franceze ar avea efecte de propagare la nivel global. Franța este a doua cea mai mare economie a Uniunii Europene, cu o datorie de multe ori mai mare decât cea a Greciei din jurul anului 2010. Mai mult, problemele legate de datoria Franței se agravează într-un moment în care randamentele obligațiunilor din Statele Unite, Japonia și Regatul Unit au atins toate cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii.
Nu numai că datoria publică a Franței a crescut vertiginos de la puțin peste 80% din PIB în 2010 la 119% în prezent, dar deficitele bugetare care ating 5% din PIB continuă să agraveze problema. Mai grav, menținerea acestei traiectorii nesustenabile a devenit și mai costisitoare acum că randamentul obligațiunilor de stat franceze pe zece ani a urcat brusc la 4,81%. Cu o economie sclerotică, zguduită de șocul prețurilor la energie și de ratele mai mari ale dobânzilor – și pentru care se prognozează oficial o creștere de sub 1% anul viitor – Franța nu poate spera să-și rezolve problema datoriei prin creștere economică.
Până în prezent, Franța a dat dovadă de puțină voință politică pentru a-și consolida bugetul și a reduce cheltuielile publice, care se ridică acum la un nivel uluitor de 58% din PIB. În ultimii cinci ani, administrația președintelui francez Emmanuel Macron a schimbat șase prim-miniștri, dintre care niciunul nu a reușit să reducă deficitul bugetar într-un mod semnificativ. Obiectivele de reducere a deficitului au fost în mod repetat atenuate, reducerile planificate ale cheltuielilor și reformele pensiilor au fost diluate, iar economiile promise nu au atins nivelul anunțat inițial. Adunarea Națională este atât de polarizată încât ajungerea la un consens cu privire la modul de asigurare a sustenabilității datoriei rămâne un obiectiv de neatins.
Având în vedere alegerile prezidențiale din luna aprilie a anului viitor, nu se pot aștepta prea multe în ceea ce privește consolidarea bugetară. Toți candidații au un interes să facă promisiuni electorale mărețe, nu să confrunte electoratul cu alegeri dureroase de politică economică. Mai mult, nu este deloc clar dacă vreun succesor al lui Macron ar fi capabil să impună reformele economice pe care situația le impune. Pentru ca acest lucru să se întâmple, următorul președinte ar trebui să obțină o majoritate funcțională în Adunarea Națională, alegerile pentru aceasta putând avea loc la câteva săptămâni după scrutinul prezidențial.
Chiar dacă Franța ar avea voința politică de a aborda problema datoriei publice, realizarea acestui lucru în cadrul constrângerilor zonei euro nu ar fi ușoară. Franța nu poate nici să recurgă la o depreciere a monedei, nici să reducă ratele dobânzilor pentru a compensa efectul contractiv al măsurilor de austeritate. Așadar, punerea în ordine a finanțelor publice implică un risc ridicat de recesiune (mai ales având în vedere slăbiciunea actuală a economiei); iar o recesiune, la rândul său, ar limita potențialele beneficii ale măsurilor de austeritate, impunând creșterea cheltuielilor sociale pe fondul reducerii veniturilor publice.
Piețele par să fi luat act de finanțele publice nesustenabile și de disfuncționalitatea politică a Franței. Diferența dintre ratele dobânzilor pe termen lung din Franța și Germania a crescut la 119 puncte de bază, cel mai ridicat nivel de la criza datoriilor suverane din 2010. Riscul actual este acela al unui cerc vicios, în care creșterea datoriei guvernului francez și costurile mai mari de împrumut se agravează reciproc.
Vestea bună este că Banca Centrală Europeană este mai bine pregătită decât în 2010 să sprijine un stat membru al zonei euro care se află sub presiunea pieței. Instrumentul său de protecție a transmisiei, de exemplu, îi permite să cumpere cantități nelimitate de obligațiuni de stat ale unui stat membru pe piața secundară, cu condiția ca țara respectivă să dispună de un program credibil de ajustare economică.
Însă Franța ar comite o mare greșeală dacă ar ajunge să se bazeze prea mult pe o plasă de siguranță a BCE. Având în vedere ascensiunea partidului german de dreapta și naționalist „Alternative für Deutschland”, probabil că sprijinul public german pentru un alt plan de salvare orchestrat de BCE în favoarea unui vecin iresponsabil din punct de vedere fiscal ar fi foarte redus sau chiar inexistent.
Chiar dacă datoria tot mai mare a Franței nu va duce la destrămarea zonei euro, o nouă criză a monedei comune și tensiuni între cele două cele mai mari economii ale UE sunt ultimul lucru de care economia mondială și piețele financiare au nevoie în acest moment.
Desmond Lachman,
cercetător principal la American Enterprise Institute, este fost director adjunct al Departamentului de Elaborare și Revizuire a Politicilor din cadrul Fondului Monetar Internațional și fost strateg economic șef pentru piețele emergente la Salomon Smith Barney.
© Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org
The post Se profilează o nouă criză a datoriilor în zona euro? appeared first on LOGOPRESS.