Inaugurarea ambasadei Estoniei la Chișinău, „un moment istoric” pentru relațiile bilaterale: Popșoi: „Estonia este un prieten devotat al R. Moldova”

Estonia își consolidează prezența diplomatică în Republica Moldova prin deschiderea unei misiuni diplomatice permanente la Chișinău, eveniment descris de viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, drept un „moment istoric” pentru relațiile bilaterale. La rândul său, ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a declarat că Republica Moldova este o țară prioritară pentru Estonia și a dat asigurări că Tallinnul va continua să sprijine accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.