Potrivit Poliției de Frontieră, cei doi se aflau într-o ambarcațiune cu motor și au trecut din Ucraina în Republica Moldova. O patrulă de intervenție s-a deplasat la fața locului și i-a preluat, ulterior aceștia fiind escortați la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.
Cazul a fost transmis Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, infracțiune prevăzută de articolul 362 din Codul penal al Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră precizează că, în privința celor două persoane, au fost aplicate procedurile prevăzute de legislația în vigoare, cu respectarea competențelor instituțiilor responsabile.
Informația a fost făcută publică după ce deputatul Vasile Costiuc a distribuit imagini video în care se observă cum doi militari ucraineni ajung cu o barcă pe malul Nistrului, pe teritoriul Republicii Moldova.
„Am primit aceste imagini pe WhatsApp, așteptăm reacția autorităților din Republica Moldova”, a declarat deputatul.
Autoritățile au venit cu o reacție oficială abia astăzi, 17 octombrie, îndemnând cetățenii să „se informeze din surse oficiale”.
The post Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera și au ajuns în Republica Moldova appeared first on LOGOPRESS.