Vineri este ultima zi în care tinerii fermierii pot depune cereri pentru obținerea sprijinului financiar destinat înființării și dezvoltării afacerilor agricole, prin intermediul intervenției DR-09. Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, finanțarea poate acoperi până la 70% din cheltuielile eligibile, în limita a 3 milioane de lei, în funcție de sectorul agricol, transmite IPN.
AIPA menționează că sprijinul financiar poate fi utilizat pentru înființarea și dezvoltarea plantațiilor viticole, a fermelor zootehnice și a exploatațiilor din sectorul vegetal. De asemenea, sunt eligibile investițiile în amenajarea și dotarea fermelor, achiziționarea echipamentelor agricole și instalarea sistemelor de irigație.
Dosarele trebuie depuse la direcțiile teritoriale AIPA. Agenția precizează că înregistrarea în Registrul fermierilor este obligatorie pentru accesarea sprijinului financiar.
Intervenția DR-09 este destinată tinerilor și noilor fermieri care și-au înregistrat pentru prima dată o afacere agricolă în mediul rural și nu au beneficiat anterior de finanțare din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Solicitanții trebuie să prezinte un proiect investițional cu o durată de implementare de cel mult 36 de luni, să demonstreze capacitatea de cofinanțare și să dețină competențe profesionale în domeniul vizat.
The post Fermierii mai au o zi la dispoziție pentru a solicita sprijin financiar de până la 3 milioane de lei appeared first on ipn.md.