Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, afirmă că ancheta privind atacul cibernetic care a compromis datele personale a sute de mii de moldoveni trebuie să stabilească dacă lipsa de reacție a instituțiilor statului a fost cauzată de incompetență, vulnerabilități tehnice sau rea-credință.
Carp a făcut declarațiile miercuri, 4 noiembrie, după ședința cu ușile închise a comisiei parlamentare, la care au fost audiate instituțiile responsabile de securitatea cibernetică și gestionarea sistemelor informaționale ale statului.
Potrivit lui Carp, autoritățile nu au detectat timp de trei-patru zile volumul neobișnuit de accesări înregistrate de sisteme în perioada 19-23 octombrie. Deputatul a criticat modul în care a fost organizată monitorizarea securității și colaborarea dintre instituțiile responsabile, afirmând că demisia directoarei Agenției de Guvernare Electronică (AGE) nu este suficientă pentru a clarifica responsabilitățile.
„Modul în care a fost organizată monitorizarea securității proceselor operaționale, capacitatea instituțiilor și colaborarea dintre instituțiile responsabile propriu-zise ridică un semn de întrebare, în condițiile în care instituțiile nu au observat că există un număr de accesări mai mare decât este de regulă într-o zi”, a declarat Carp.
El a respins și argumentul potrivit căruia atacatorii ar fi avut un avantaj prin utilizarea inteligenței artificiale, subliniind că aceleași instrumente sunt disponibile și instituțiilor statului. Ancheta trebuie să verifice inclusiv dacă autoritățile au folosit tehnologiile disponibile pentru a identifica activitatea suspectă și cum au comunicat între ele în timpul atacului.
Două audituri pentru a identifica vulnerabilitățile și autorii ataculuiPentru clarificarea circumstanțelor incidentului vor fi realizate două audituri externe. Primul, de natură tehnică, urmează să identifice breșele de securitate ale sistemelor informaționale și vulnerabilitățile care au permis accesul neautorizat. Rezultatele evaluării ar putea fi gata până pe 27 noiembrie, potrivit lui Carp.
Cel de-al doilea audit va analiza structura și modul de organizare a atacului, inclusiv pentru a identifica eventualii autori și comanditarii acestuia. Concluziile sunt așteptate la începutul lunii decembrie.
Te-ar putea interesa și: Șeful Securității Cibernetice, despre cel mai mare furt digital din istoria MoldoveiÎn paralel, organele de urmărire penală trebuie să stabilească nu doar cine a organizat atacul, ci și cine din instituțiile statului se face responsabil pentru faptul că acesta nu a fost detectat la timp. Carp a spus că investigațiile trebuie să clarifice dacă a fost vorba despre incompetență, breșe tehnice sau rea-credință, inclusiv din interiorul instituțiilor.
Un posibil actor statal străin, dar fără o atribuire certăPotrivit lui Carp, datele disponibile arată că atacul a fost lansat din afara Republicii Moldova, prin adrese IP din mai multe state, inclusiv din Uniunea Europeană și Oceania.
Deputatul nu a confirmat implicarea Rusiei și a evitat să indice o țară anume, afirmând că este nevoie de investigații suplimentare pentru identificarea celor din spatele operațiunii.
El a explicat că există companii create pentru a genera adrese IP și care apoi sunt lichidate – companii create inclusiv de serviciile secrete ale altor state.
„De aceea, eu nu mă voi hazarda să spun cine exact stă în spate”, a subliniat deputatul.
El a menționat că autoritățile colaborează cu parteneri internaționali, inclusiv cu Europol, pentru a ajunge la comanditarul principal. Ipoteza implicării unui actor statal străin este luată în calcul, dar nu există deocamdată o concluzie definitivă, a spus oficialul.
Șeful Agenției pentru Securitate Cibernetică, Mihai Lupașcu, a declarat anterior pentru Europa Liberă că atacul nu a fost unul întâmplător, ci o operațiune sofisticată, realizată de un actor cu capacități tehnice și infrastructură considerabile. Potrivit acestuia, au fost identificate aproximativ 700 de adrese IP distincte implicate în atac, însă atribuirea acestuia unui anumit actor nu este încă posibilă.
Numărul persoanelor afectate ar putea fi sub jumătate din cifra anunțatăPotrivit informațiilor prezentate la audieri, în perioada atacului au fost înregistrate aproximativ șase milioane de accesări ale sistemelor. Autoritățile au anunțat inițial că au fost extrase date din aproximativ 750.000 de seturi, însă Carp a precizat că numărul real al persoanelor afectate este cu certitudine mai mic de jumătate din această cifră, deoarece datele acelorași persoane au putut fi accesate repetat.
Auditul tehnic urmează să stabilească numărul exact al persoanelor vizate, ce date au fost accesate și în ce condiții. Potrivit autorităților, atacatorii au putut extrage informații, dar nu au modificat datele din registrele de stat.
Citește și: Statul, bun de plată? Cetățenii care s-au pomenit cu datele furate pot cere despăgubiriCarp a mai spus că vulnerabilitățile identificate au fost remediate și că, în prezent, nu există riscul unor noi accesări prin aceleași breșe. El a respins și informațiile potrivit cărora datele compromise ar permite sustragerea banilor din conturile bancare, precizând că Banca Națională a introdus filtre suplimentare de securitate.
Atacul a determinat suspendarea preventivă a zeci de sisteme și servicii publice digitale. Premierul Vasile Tofan a declarat anterior că incidentul ar putea face parte dintr-o campanie mai amplă, cu implicarea unor actori statali străini, și a anunțat că Republica Moldova a cerut sprijinul partenerilor externi, inclusiv al specialiștilor din Estonia.
Autoritățile urmează să informeze individual cetățenii despre categoriile de date care le-au fost accesate. Între timp, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că informațiile despre evoluția anchetei vor fi făcute publice în măsura în care acest lucru nu va afecta urmărirea penală.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.
Carp: Ancheta privind atacul cibernetic trebuie să stabilească dacă instituțiile au dat dovadă de incompetență sau rea-credință