
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor putea desfășura activități științifice, didactice și de creație, dar și să participe la proiecte de dezvoltare în domeniul lor de competență. Totodată, aceștia vor avea interdicții privind anumite activități remunerate în afara serviciului. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.
Documentul prevede actualizarea regimului incompatibilităților aplicabil acestei categorii de angajați și stabilește condițiile și mecanismele de notificare, evaluare, autorizare și monitorizare a activităților desfășurate în afara orelor de serviciu. Astfel, funcționarii vor putea reprezenta statul în societăți economice și vor putea participa la proiecte de dezvoltare în domeniul lor de competență.
În același timp, acestora li se va interzice să desfășoare activități remunerate în cadrul altor autorități publice, să ocupe funcții de demnitate publică sau să activeze în cabinetele demnitarilor. Totodată, nu vor putea desfășura activități remunerate, în baza unui contract individual de muncă sau a unui alt contract civil, în cadrul societăților comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale și al organizațiilor necomerciale din sectorul public sau privat, dacă acestea se află sub controlul ori în subordinea autorității în care sunt angajați sau dacă activitatea lor ține de competența acesteia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Proiectul menține interdicția de a deține funcția de administrator al unei persoane juridice de drept privat și de a desfășura activități de întreprinzător. De asemenea, documentul stabilește obligația funcționarilor de a înlătura orice situație de incompatibilitate în termen de o lună de la apariția acesteia. Modificările propuse urmăresc consolidarea cadrului legal aplicabil funcționarilor publici cu statut special și alinierea acestuia la standardele internaționale”, se arată în comunicatul emis de Parlament.
Articolul Noi reguli pentru angajații MAI: Ce activități vor putea desfășura în afara serviciului apare prima dată în Realitatea.md.