Locuitorii din Rășinari, județul Sibiu, au votat în proporție de 98,43% împotriva exploatărilor miniere pe teritoriul comunei, la referendumul organizat duminică, 8 noiembrie, transmite Mediafax.
Locuitorii au fost chemați să răspundă la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), 2.194 de persoane au votat „Nu”, reprezentând 98,43% din voturile valabil exprimate. Alte 35 de persoane, respectiv 1,57%, au votat „Da”.
Prezența la urne a fost de 50,64%.
Referendumul a fost organizat în contextul proiectului companiei Mineral Proiect Invest S.A., care intenționează să exploateze roci magnezitice în zona Valea Dobra, pe teritoriul comunei Rășinari.
Proiectul prevede dezvoltarea unei exploatări miniere de suprafață, cu o investiție estimată la aproximativ 25 de milioane de euro. Potrivit companiei, cariera ar urma să ocupe aproximativ șapte hectare, în scenariul unei exploatări pe o perioadă de 20 de ani.
Inițiativa a generat dezbateri în comunitatea din Rășinari, localitate din Mărginimea Sibiului cunoscută pentru patrimoniul cultural, tradițiile pastorale și activitățile turistice.
Oponenții investiției au exprimat îngrijorări privind posibilele efecte asupra peisajului, mediului și turismului local.