POLITICO: Trimișii speciali ai SUA vor cere acordul lui Putin pentru ca Europa să se alăture negocierilor privind Ucraina

Trimișii speciali ai administrației americane, Jared Kushner și Steve Witkoff, vor merge joi la Moscova pentru a-i cere lui Vladimir Putin acordul pentru ca reprezentanții europeni să poată participa la viitoarele negocieri de pace privind Ucraina, relatează POLITICO.

Obiectivul celor doi trimiși speciali ai administrației americane este acela de a stabili o dată pentru următoarea rundă de negocieri, dar și să obțină aprobarea lui Putin pentru ca Europa să aibă un loc la masa negocierilor.

„Avem nevoie ca europenii să fie prezenți la masa negocierilor. I-am transmis direct președintelui Putin de mai multe ori, precum și echipei sale, că singura modalitate de a realiza acest lucru este să-i avem de partea noastră [pe europeni] și cred că sunt deschiși la această idee”, a spus Jared Kushner, într-o declarație pentru sursa citată.

„Sper că mâine (joi – n.r.), la Moscova, Steve și cu mine vom avea succes, iar președintele Putin își va da acordul pentru ca acest lucru să se întâmple. Cred că, dacă va fi de acord cu acest lucru, vom putea înregistra mult mai multe progrese în privința problemelor importante”, a adăugat Kushner.

Trimisul special al SUA a anunțat că în urma negocierilor de la Abu Dhabi din această săptămână, Rusia și Ucraina au convenit asupra a ceea ce se preconizează a fi „cel mai mare” schimb de prizonieri de la începutul războiului. Numărul acestora urmează să fie confirmat joi, a precizat el.

Publicat
Din categoria Politic