Washingtonul schimbă tactica privind Ucraina? Zelenski: Am primit propunerea de a ceda teritoriu în schimbul aderării la NATO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit, în urma negocierilor care au avut loc în această săptămână în Abu Dhabi, că Statele Unite i-au propus să cedeze regiunea Donbas în schimbul aderării Ucrainei la NATO.

Liderul de la Kiev a afirmat că oficialii americani au ridicat această întrebare pentru prima oară în cadrul ultimei runde diplomatice, scrie Kyiv Post. 

Dezvăluirea a fost făcută vineri de către Zelenski într-o discuție cu jurnaliștii, însă informațiile au fost supuse unui embargo până sâmbătă dimineață, relevă sursa citată.Anunțul lui Zelenski vine în contextul în care Ucraina a spus de mai multe ori că nu își va retrage trupele din zona Donbas și că nu va ceda teritoriu suveran.Liderul ucrainean a subliniat că orice pachet concret care să combine aderarea la NATO, garanții de securitate obligatorii și finanțarea reconstrucției ar fi supus direct atenției opiniei publice ucrainene pentru a fi analizat.

„Dacă partea americană ne confirmă acest lucru împreună cu alți colegi din NATO, atunci voi solicita opinia societății noastre: acceptăm sau nu acceptăm? Nu am dreptul să nu fac acest lucru la propria mea discreție”, a spus Zelenski, potrivit Kyiv Post.

Cu toate acestea, el a precizat că dacă se va ajunge la scenariul cedării de teritoriu, Ucraina nu va recunoaște sub nicio formă, din punct de vedere juridic, teritoriile ucrainene ocupate ca parte a Rusiei.

Publicat
Din categoria Politic