Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!Le puteţi şi comenta acolo Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV! Departamentul de patrimoniu Maserati Classiche a acordat certificarea oficială de autenticitate primului exemplar 5000 GT Frua construit vreodată, marcând totodată primul model din întreaga serie 5000 GT care primește această recunoaștere. Purtând numărul de șasiu *103*064*,… Continuă lectura (video) Odiseea primului Maserati 5000 GT Frua: De la cadou regal la sechestrul din Cairo și certificarea istorică
Doi vameși, acuzați de abuz de serviciu. Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei
Doi angajați ai Serviciului Vamal sunt învinuiți de abuz de serviciu în procesul vămuirii unor automobile, iar trei cauze penale în care sunt vizați au fost trimise în instanță. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acțiunile acestora ar fi provocat bugetului de stat un prejudiciu estimat la peste 1,5 milioane de lei.
AGORA | Strada Industrială din Chișinău va fi reconstruită de la zero, după ani buni de carosabil degradat. Contractul costă 34,7 milioane de euro
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
Parlamentul a votat astăzi, în lectura a doua, proiectul de lege care urmărește consolidarea garanțiilor privind independența procesuală a procurorilor specializați. Inițiativa legislativă, prevede revizuirea atribuțiilor Procuraturii Generale și clarificarea con…
Cum testezi un plan de disaster recovery în 5 pași (P)
Testarea trebuie să urmărească întregul proces, de la decizia de activare a planului până la reluarea activității și revenirea la infrastructura obișnuită. În sondajul anual al Uptime Institute, publicat în raportul de întreruperi din 2026, 57% dintre respondenți au spus că ultima lor întrerupere majoră a costat peste 100.000 de dolari. Cei cinci pași de… Continuă lectura Cum testezi un plan de disaster recovery în 5 pași (P)
AGORA | ANI: Un consilier local din raionul Criuleni și soția acestuia, fostă angajată IGSU al MAI, cu avere nejustificată de peste 586 de mii de lei.
Droguri în tabere de autocunoaștere și vindecare organizate în Hunedoara. Clienții plăteau peste 3.500 de lei
Potrivit DIICOT, cei doi inculpați, o femeie și un bărbat, cu vârste de 56 și 58 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Anchetatorii susțin că, în luna octombrie 2026, inculpații, inițiatori ai unei fundații, prezentată ca o comunitate orientată spre explorarea conștiinței, autocunoaștere, vindecare și transformare interioară, au… Continuă lectura Droguri în tabere de autocunoaștere și vindecare organizate în Hunedoara. Clienții plăteau peste 3.500 de lei
Droguri în tabere de autocunoaște și vindecare organizate în Hunedoara. Clienții plăteau peste 3.500 de lei
Potrivit DIICOT, cei doi inculpați, o femeie și un bărbat, cu vârste de 56 și 58 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Anchetatorii susțin că, în luna octombrie 2026, inculpații, inițiatori ai unei fundații, prezentată ca o comunitate orientată spre explorarea conștiinței, autocunoaștere, vindecare și transformare interioară, au… Continuă lectura Droguri în tabere de autocunoaște și vindecare organizate în Hunedoara. Clienții plăteau peste 3.500 de lei
Comisia Europeană, pregătită să colaboreze cu România pentru securitatea Mării Negre, după atacul cu drone din largul Bulgariei
Comisia Europeană este pregătită să colaboreze cu România și Bulgaria pentru consolidarea securității maritime la Marea Neagră, inclusiv prin intermediul centrului de securitate maritimă, a declarat joi purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Christian Wigand. Reacția vine după ce o navă comercială, lovită de drone în largul coastei bulgare, s-a scufundat.
Diana Buzoianu, după revenirea directorului demis la Apele Române: „S-a însănătoșit când a văzut-o pe Natalia Intotero”
Doru Cazan, directorul de la Apele Române pe care fosta ministră a Mediului Diana Buzoianu susține că l-a demis în urma scandalului balastierelor ilegale din județul Olt, revine în funcție după patru luni de concediu medical. Potrivit acesteia, actualul ministru al Mediului, Natalia Intotero, a revocat ordinul de demitere la doar cinci zile de la… Continuă lectura Diana Buzoianu, după revenirea directorului demis la Apele Române: „S-a însănătoșit când a văzut-o pe Natalia Intotero”