Moldova pregătește următoarea etapă a aderării la UE. Ce experiență vrea să preia de la Croația

Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a discutat la Chișinău cu secretarul de stat pentru Afaceri Europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić, despre evoluția negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și pregătirile pentru deschiderea clusterelor 4 și 5.

Discuțiile au vizat și calendarul de lucru pentru perioada următoare, precum și preluarea experienței Croației în procesul de integrare europeană.

„Croația este țara care a aderat cel mai recent la Uniunea Europeană. Din 2013 și până în prezent, și-a modernizat infrastructura, a atras investiții, și-a dezvoltat economia și a îmbunătățit nivelul de trai al cetățenilor. Experiența Croației este un bun exemplu pentru Republica Moldova”, a declarat Cristina Gherasimov.

Oficiala a menționat că, în cadrul întrevederii, a discutat cu reprezentanta Croației despre aprofundarea colaborării dintre echipele celor două țări și valorificarea bunelor practici acumulate de Zagreb în parcursul european.

Gherasimov a mulțumit autorităților croate pentru expertiza împărtășită și sprijinul acordat Republicii Moldova și cetățenilor săi în procesul de integrare europeană, relatează MOLDPRES.

Croația a aderat la Uniunea Europeană la 1 iulie 2013, devenind al 28-lea stat membru. Negocierile de aderare au fost încheiate în iunie 2011, iar tratatul de aderare a fost semnat în decembrie același an.